Home Dezvaluiri A dat-o în bară DNA cu dosarul Belina? CINE A SEMNAT HG?...

A dat-o în bară DNA cu dosarul Belina? CINE A SEMNAT HG? Cum a ajuns la TELDRUM și Dragnea jr? Cine din semnatarii HG nu e în atenția DNA?

0

Vicepremierul Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), este urmărită penal de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, se arată într-un comunicat al DNA. În dosar apare și numele fostului ministru al Mediului, Rovana Plumb.

CITIȚI ȘI: Rovana Plumb în dosarul lui Sevil Shhaideh-Lacul Belina

Cel puțin o parte a comunicatului DNA pune semne de întrebare.

Plus că dintre semnatarii HG doar doi sunt acuzați. 

FLUX 24 prezintă prevederile legale și deciziile luate de Guvernul Ponta, dar și povestea lacului Belina și legăturile cu Tel Drum și fiul lui Liviu Dragnea fără nici un comentariu.

Potrivit procurorilor anticorupție, dosarul vizează trecerea ilegală a unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel în administrarea Consiliului Județean (CJ) Teleorman, care ulterior le-a închiriat unei societăți comerciale.

Concret, Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege, afirmă DNA în comunicatul de presă

Ce spune la lege?

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,Text publicat în M.Of. al României, În vigoare de la 23 ianuarie 1999: 

Art. 9:

(1) Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului.

(2) Trecerea unui bun din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local.

În 2016, legea a fost modificată astfel:

Articol unic
Dupa alineatul (2) al articolului 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduc doua noi alineate, alineatele (3) si (4), cu urmatorul cuprins:
„(3) Trecerea unui bun din domeniul public al judetului in domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale de pe raza teritoriala a judetului respectiv se face la cererea consiliului local, prin hotarare a consiliului judetean.
(4) Trecerea unui bun din domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale de pe raza teritoriala a unui judet in domeniul public al judetului respectiv se face la cererea consiliului judetean, prin hotarare a consiliului local.”

Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție, a inițiat și promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative, mai spune DNA.

CE SPUNE HG?

NOTĂ DE FUNDAMENTARE
la Hotărârea Guvernului nr. 858 /2013 privind modificarea şi completarea, după caz, a denumirii, codului de clasificaţie, descrierii tehnice şi/sau adresei unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului şi aflate în administrarea Administraţiei Naţionale “Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş – Vedea, Administraţia Bazinală de Apă Buzău – Ialomiţa şi Administraţia Bazinală de Apă Olt, instituţie publică în coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului   nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară

Administraţia Naţională ,,Apele Române”, instituţie publică cu personalitate juridică care funcţionează în coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte bunuri prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (51) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se mandatează autoritatea publică centrală din domeniul apelor, prin Administraţia Naţională „Apele Române”, să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al statului asupra bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
În cursul anilor 2009, 2010, 2011 şi 2012 Administraţiile Bazinale de Apă Argeş – Vedea, Buzău – Ialomiţa şi Olt, unităţi cu personalitate juridică din subordinea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, au realizat lucrări de cadastru pentru o parte din bunurile imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, lucrări care s-au finalizat cu înscrierea respectivelor imobile în cărţi funciare. Ca urmare a executării cu aparatură specifică de mare acurateţe a măsurătorilor necesare lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară au rezultat o serie de neconcordanţe privind suprafeţele unor bunuri înscrise în domeniul public al statului. Totodată, aceste diferenţe sunt şi rezultatul omisiunilor sau erorilor de măsurare iniţiale şi care au stat la baza înscrierii în inventarul centralizat la bunurilor proprietate publică. Corectarea acestor neconcordanţe se va realiza prin modificarea şi completarea corespunzătoare a datelor de identificare înscrise în  anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, se modifică şi/sau se completează şi adresele prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru unele bunuri imobile ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară.
Pentru bunurile imobile „Canton 1 Deduleşti, bazin Buzău” (MF 65035) şi „Canton Însurăţei, BH Călmăţui” (MF 65064) se corectează denumirile prin eliminarea sintagmelor “bazin Buzău” , respectiv “BH Călmăţui” luând în considerare faptul că aceste bunuri imobile sunt de natura cantoanelor hidrotehnice conform datelor înscrise în cartea funciară. Totodată precizăm că bunurile imobile “BH Siret – subbazinul Buzău cu toţi afluienţii de ord. I-VI” din judeţul Brăila, respectiv “BH Dunăre aferent DA Ialomiţa – Buzău şi Călmăţui cu toti afluienţii de ord. I-VI ” figurează separat în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la numerele MF 63745, respectiv MF 63747.


De asemenea, pentru bunurile imobile “bh Dunărea insula Belina DAAV” (MF 106257) şi „bh Dunăre braţ Pavel” (MF 106258) se impune schimbarea codului de clasificaţie din 8.03.01 aferent “Apelor de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 kmp”, cum este menţionat în prezent în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în codul de clasificaţie 8.03.02 corespunzător “Insulelor, braţelor şi ostroavelor aferente apelor de suprafaţă”, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1718/2011 pentru aprobarea precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Totodată, corelat cu schimbarea codurilor de clasificaţie pentru cele două bunuri imobile menţionate anterior se corectează denumirile acestora prin eliminarea sintagmei “bh Dunăre” luând în considerare faptul că bunul imobil “B.H. Dunăre” din judeţul Teleorman figurează separat în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările și completările ulterioare, la numărul MF 63765 “BH Dunare aferent DAAV”.   


Potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmeşte, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri. Centralizarea inventarului se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice şi se supune spre aprobare Guvernului.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, modificările intervenite în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului se aprobă în condiţiile legii, prin acte normative adoptate în acest sens, iniţiate de către ministere sau de alte organe de specialitate ale autorităţilor publice centrale, aflate în subordinea Guvernului.
Bunurile nu sunt grevate de sarcini, nu fac obiectul unor cereri de revendicare şi/sau al unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Prezentul act normativ nu prezintă impact asupra domeniilor social, economic şi de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare, conform prevederilor art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului privind modificarea și completarea, după caz, a denumirii, codului de clasificație, descrierii tehnice și/sau adresei unor bunuri imobile aparținând domeniului public al statului și aflate în administrarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice prin Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea, Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița și Administrația Bazinală de Apă Olt, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru și publicitate imobiliară.

Ministrul mediului și schimbărilor climatice – Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru ape,păduri și piscicultură – Lucia Ana Varga

CINE A SEMNAT HG?

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:–––––

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltăriiregionale şi administraţiei publice,Nicolae-Liviu Dragnea- a semnat Sevil Shhaideh 

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru ape,păduri şi piscicultură,Lucia Ana Varga

Viceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,Liviu Voinea

Documentul a fost avizat de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, despre care DNA spunea că s-ar fi împotrivit, la fel ca și Daniel Chițoiu. Informațiile oficiale indică însă contrariul.

Bucureşti, 27 noiembrie 2013.Nr. 943.

N.RED: Doar Sevil Shhaideh și Rovana Plumb sunt acuzate.

HOTĂRÂRE nr. 943 din 27 noiembrie 2013privind transmiterea unor părţi de imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” în domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, precum şi darea în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman a unor părţi de imobile aflate în domeniu

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 2 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unor părţi de imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” în domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, în vederea reabilitării şi valorificării cadrului natural al zonei Dunării-Belina-Braţul Pavel.

Articolul 2

Se aprobă transmiterea dreptului de administrare a unor părţi de imobile, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Articolul 3

În cazul nefinalizării investiţiei prevăzute la art. 1, în termen de 5 ani de la transmiterea părţilor de imobile conform prezentei hotărâri, acestea revin în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”.Articolul 4Predarea-preluarea părţilor de imobile prevăzute la art. 1 şi 2 se face prin protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 5

După încheierea protocolului de predare-preluare a imobilelor, judeţul Teleorman, prin Consiliul Judeţean Teleorman, se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Articolul 6

Administraţia Naţională „Apele Române” îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, va opera modificarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

 

„Eu am asumat ca merg la o proprietate privata a domnului Dragnea (n.red- Lacul Belina), daca stiam ca ma duc intr-un loc al Tel Drum nu m-as fi dus”, a declarat fostul premier Victor Ponta într-un interviu pentru Hotnews.

Fostul premier Victor Ponta afirma, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ca Liviu Dragnea i-a cerut – pe cand era vicepremer – sa treaca lacul Belina de la Apele Romane la Consiliul Judetean Teleorman, dar afirma ca a semnat hotararea de guvern fara sa stie ca lacul va ajunge in final la Tel Drum. Ponta mai spune ca Dragnea l-a invitat ulterior de mai multe ori pe lacul Belina, unde a fost la pescuit si fostul premier Sorin Grindeanu. 

Practic Ponta afirmă că ar fi crezut că i-a dat prin HG lacul Belina personal lui Liviu Dragnea şi nu Tel Drum.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 943 din 27 noiembrie 2013, semnată de vicepremierul Liviu Dragnea şi mai mulţi miniştri ai cabinetului Ponta, insula Belina şi braţul Pavel au trecut din administrarea Apelor Române în cea a CJ Teleorman. În nota de fundamentare a hotărârii se arăta că CJ depusese un proiect pe fonduri europene pentru a realiza acolo un complex turistic care cuprindea şi o tabără de vară pentru elevi. Evident că totul a rămas pe hârtie, Teldrum având zona închiriată încă din 2011, iar în ianuarie 2014, o dată cu schimbarea administratorului, a semnat noile contracte cu acesta. Două luni mai târziu a solicitat CJ aprobarea să cesioneze contractul de închiriere către o altă firmă.

CUM A AJUNS BELINA LA FIUL LUI DRAGNEA CARE MAI APOI A DISPĂRUT?

In noiembrie 2013, executivul condus de premierul Victor Ponta emite Hotararea de Guvern 943 prin care Insula Belina si Bratul Pavel trec de la Apele Romane la CJ Teleorman. Hotararea a fost semnata de Ponta si contrasemnata intre altii si de Liviu Dragnea, pe atunci vicepremier.

Guvernul si-a motivat transferul prin dorinta CJ Teleorman de a dezvolta turistic zona, prin constructia unui complex turistic si sportiv, cu hotel, bazine de inot si pensiuni, o tabara cu plaja. Cel putin asa scrie in nota de fundamentare a HG 943/2013, asumata chiar de Liviu Dragnea – pe atunci vicepremier.

Ulterior, pe 16 ianuarie 2014, CJ Teleorman si Teldrum semneaza noile contracte de inchiriere. Compania condusa de fostii colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea ajunge astfel sa administreze Lacul Belina si Bratul Pavel, proaspat trecute in ograda judetului.Tel Drum avea deja suprafete de teren inchiriate aici inca din 2011.

Increngaturile continua. Straniu, la numai doua luni, in martie 2014, Tel Drum solicita Consiliului Judetean dreptul de a concesiona aceste terenuri. Consiliul Judetean, condus la acea vreme de Adrian Gadea, supune solicitarea Tel Drum la vot in sedinta din 27 martie. Un consilier judetean ii atrage atentia: “Noua nu ne este clar, un vot al nostru poate sa insemne peste ani o dare cu subsemnatul, o responsabilitate materiala.”, scria Hotnews.

Cui i-a concesionat insa Tel Drum micul paradis de langa Dunare?

Guvernul Ponta, cu semnatura lui Dragnea , trece in noiembrie 2013 lacul Belina de la Apele Romane la CJ Teleorman , de aici lacul ajunge in inchiriere la Tel Drum (firma fostilor colegi ai lui Dragnea) iar dupa doar trei luni lacul este concesionat firmei Trident 51 SRL , care la randul ei intra mai tarziu in proprietatea lui Valentin Stefan Dragnea, fiul sefului PSD.

La o luna de zile dupa ce HotNews.ro a trimis o cerere extinsa de informatii in baza legii 544, in care solicita contracte de incheriere, concesiune, expunere de motive, acte aditionale etc, Consiliul Judetean Teleorman raspunde pe data de 9 iunie si transmite toate aceste documente in copie.

Unul din documente este contractul de concesiune incheiat pe 8 aprilie 2014 intre Tel Drum si firma Trident 51 SRL, care astazi il are ca actionar cu 90% pe Stefan Valentin Dragnea, fiul liderului PSD, Liviu Dragnea. La data incheierii contractului de concesiune cu Teldrum, fiul lui Dragnea nu figura inca actionar in Trident 51 SRL. Stefan Valentin Dragnea a devenit actionar majoritar abia trei ani mai tarziu, in martie 2017.

Suprinzator, pe 1 februarie 2017, atunci cand izbucneau protestele publice impotriva lui Liviu Dragnea si a OUG 13, Trident 51 SRL notifica Consiliul Judetean Teleorman ca inceteaza contractul de cesiune cu Tel Drum. In consecinta, Tel Drum revine ca administrator al domeniului folosit de Liviu Dragnea.

In plus, pe 16 mai, firma Trident 51 SRL ramane doar fiului lui Dragnea cu 90%. In actionariat apare si Ilie Liviu Dragne cu 10%, personaj pe care il gasim si in afacerea cu porci de la Salcia in rol de intermediar intre Tel Drum si fiul lui Dragnea.

Ad

Exit mobile version