spot_img
8.2 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăAnalizeCoronavirus de Franța, aghiasmă și măsuri ciudate

Coronavirus de Franța, aghiasmă și măsuri ciudate

-

Coronavirusul bulversează agenda preşedintelui Emmanuel Macron şi a guvernului de la Paris. Seful statului şi-a anulat toate deplăsările prevăzute săptămâna aceasta pentru a se concentra pe combaterea noului virus botezat Covid-19. In paralel, guvernul se adaptează şi el propagării flagelului care a făcut luni a treia victimă în Franţa. Alte aproape 180 de persoane au fost contaminate de la sfârşitul lunii ianuarie, cifră care face astfel din Franţa unul dintre cele mai importante focare de boală din Europa. Autorităţile de la Paris încearcă să amâne cât mai mult trecerea la faza a treia şi ultima fază de alertă sanitară, fază care echivalează cu declararea unei epidemii naţionale, transmite RFI.

- Reclama -

RELATAREA RADIO FRANCE INTERNATIONALE:

- Advertisement -

Dovada că autorităţile de la Paris iau chestiunea coronavirusului în serios şi se adaptează rapid la situaţie este o fotografie publicată în week-end de Palatul Elysée. In celebra sală Jupiter din subsolurile blindate ale preşedinţiei franceze vedem în jurul lui Emmanuel Macron o serie de înalţi responsabili guvernamentali reuniţi într-un consiliu de apărare excepţional. Imaginea difuzată de preşedinţie aminteşte de marile crize militare din trecut…

Cu nici două săptămâni înaintea primului tur al alegerilor locale din 15 martie, campania electorală este şi ea perturbată de măsurile preconizate de autorităţil esanitare. Sunt astfel interzise strânsul mâinilor şi tradiţionalele pupături la care se dedau francezii când se regăsesc, adunările publice sunt limitate – mai ales cele în spaţii închise – iar unii dintre candidaţi chiar au decis să-şi suspende campania şi să se izoleze acasă după un voiaj efectuat la Veneţia la începutul lunii februarie. Ceilalţi candidaţi continuă să meargă pe teren până la noi ordine dar se intensifică mesajele electorale pe internet şi reţelele de socializare. In fine, primarii care se prezintă pentru un nou mandat, uneori le este greu să facă mitinguri şi campanie întrucât sunt ocupaţi să gestioneze criza coronavirusului. Pentru moment însă, autorităţile de la Paris afirmă că nu sunt în ipoteza unei amânări a alegerilor din 15 şi 22 martie. Riscul menţinerii acestora este însă o slabă rată a participării.

- Advertisement -

Alte măsuri, unele contradictorii sau greu de înţeles, au fost luate. In week-end s-a anulat astfel semi-maratonul Parisului cu toate că manifestarea sportivă se derulează în aer liber, Salonul agriculturii şi-a închis porţile sâmbătă, adică cu 24 de ore mai devreme, iar Salonul de carte din Paris, a cărei a 40-a ediţie era programată peste trei săptămâni şi la care, printre alţii, oraşul Timişoara era invitat de onoare, a fost anulat, o lovitură foarte grea pentru lumea editorilor. Trebuie ştiut că Salonul de carte din capitala Franţei, cea mai mare manifestare literară din ţară cu reprezentanţi din peste 50 de state străine, este vizitat anual, în timpul celor patru zile câte durează, de circa 150.000 de vizitatori.

In 12 comune din departamentul Oise din nordul capitalei, unul din focarele franceze, copii nu vor merge la şcoală două săptămâni. In Morbihan, departament din Bretania şi el confruntat cu mai multe cazuri de îmbolnăviri, s-au interzis adunările colective şi s-au închis şcolile în comunele cele mai afectate. In fine, muzeul Luvru, unul din simbolurile Parisului şi cel mai vizitat muzeu din lume, a rămas luni pentru a doua zi consecutiv cu uşile închise în urma unui vot cvasi-unanim în acest sens al salariaţilor. Marţi ziua de închidere săptămânală, rămane de văzut ce se va întâmpla miercuri…

Nu mai e aghiasmă în bisericile catolice

Nu doar turismul este afectat de coronavirusul din Franţa ci şi o serie de alte sectoare. In aceste condiţii, Bruno Le Maire, ministrul Economiei, a estimat că impactul asupra creşterii economice franceze va fi „semnificativ mai mare” decât ceea ce prevedea până acum, adică 0,1% din PIB-ul ţării.

In fine, din cauza epidemiei, biserica catolică a anunţat şi ea o serie de măsuri inedite. „Trebuie urmate toate recomandările ministerului sănătăţii” a declarat arhiepiscopul de Paris, medic de formaţie. Zis şi făcut. Credincioşii, aflaţi în plină perioadă de post, nu mai au la dipoziţie aghiasma, apă sfiinţită întrucât vasele care le conţin în biserici au fost golite. Ostia, adică azima care se dă la împărtăşanie în cultul catolic, a fost şi ea interzisă. In fine, gestul simbolic de a-i strânge mâna vecinului în biserică, este proscris.

Trebuie spus că anumite măsuri guvernamentale i-au surprins pe analişti şi pe unii oameni politici. Astfel, copii care vin din tabere sau excursii care au avut loc în zone expuse cu coronavirus – Iran, China, Lombardia, Veneţia, şamd. – pot merge la şcoală. Explicaţia autorităţilor este simplă. Suntem în faza 2 din 3, cu alte cuvinte virusul circulă déjà pe întreg teritoriul ţării, deci izolarea acasă a unor populaţii presupus necontaminate nu mai are sens în acest caz. Este dealtfel şi avizul specialiştilor din domeniu. Nu-i mai puţin adevărat că sunt apoi firme, societăţi, precum FMM din care face parte RFI, care iau măsuri mai drastice decât cele ale guvernului. Astfel, colegii noştri reveniţi din reportaj sau vacanţă dintr-una din zonele din lume considerate cu risc – e vorba deci din nou de China, Hong Kong, Coreea de sud, Iran, Veneţia, şamd. – sunt nevoiţi să stea acasă, în carantină,14 zile. Tot la RFI suntem rugaţi să nu ne mai pupăm una-două când ne revedem colegii, nu ne mai dăm nici mâna iar uşile le deschidem cu cotul. In fine, de luni ni s-au scos toate bonetele de pe microfoanele din studiouri deci se aud mai tare păcăniturile.

Din cele aproape 180 de cazuri de contaminări cu Covid-19 din Franţa, 3 au murit, 12 au fost vindecate, aproape 120 sunt încă spitalizate din care 9 sunt într-o stare gravă. In total, 12 regiuni din Hexagon sunt afectate, una dintre cele mai lovite fiind cea din jurul Parisului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img