Trump i-ar fi oferit grațierea lui Assange în schimbul Rusiei

Unul dintre avocații lui Julian Assange a spus în instanță că administrația președintelui Donald Trump i-a oferit fondatorului WikiLeaks grațierea în schimbul declarației publice că Rusia nu a fost implicată în atacurile cibernetice date asupra corespondenței electronice a Partidului Democrat din 2016, transmite Radio Europa Liberă.

Assange a fost arestat anul trecut la Londra, la cererea Statelor Unite, sub acuzația de spionaj, care datează din 2010. El urmează să fie audiat săptămâna viitoare în cadrul procedurii de extrădare.

În cadrul audierii preliminare din 19 februarie, în fața unui tribunal din Westminster (centrul Londrei), unde se pot contesta procedurile de extrădare, avocatul lui Assange, Edward Fitzgerald, a declarat că, în 2017, un fost membru al Congresului SUA, Dana Tyrone Rohrabacher (republican-California), l-a vizitat pe Assange, refugiat pe atunci în Ambasada Ecuadorului la Londra, de teama arestării sale.

Fitzgerald a declarat judecătorului că o altă avocată a lui Assange, Jennifer Robinson, a spus că, în cadrul vizitei sale la fondatorul WikiLeaks, Rohrabacher a susținut că urmează instrucțiunile lui Trump și că Statele Unite vor fi dispuse să-l grațieze pe Assange sau să-i ofere altă cale de a se elibera dacă va spune că Rusia nu este implicată în scurgerile de informații de la Comitetul Național al Partidului Democrat (DNC).

În 2016, când Donald Trump și Hillary Clinton concurau pentru președinția SUA, WikiLeaks a făcut publice mii de e-mailuri jenante pentru DNC.

Procurorul special al Statelor Unite ale Americii, Robert Mueller, care a investigat amestecul Rusiei în alegerile din 2016, a stabilit că membrii serviciilor de informații militare ale Rusiei, cunoscute sub numele de GRU, au piratat serverul DNC, ca parte a unei campanii mai mari a Kremlinului menită a semăna discordie și susținere pentru Trump.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Articole relationate

    Categorii populare