Constructorii români, out din UK

Ministerul de Interne al Marii Britanii a explicat miercuri care sunt condițiile pentru municitorii care vor lucra în insulă, începând de anul viitor când se va încheia perioada de tranzit a ieșirii Regatului Unit din UE. Guvernul britanic va impune un sistem pe bază de puncte, iar potrivit exemplului dat de BBC vor fi avantajați mai ales cei cu studii universitare și care au lucrat în domenii și insituții unde li s-au cerut inclusiv studii post-universitare, transmite Radio Europa Liberă.

Sistemul de puncte este preluat după modelul australian, despre care executivul de la Londra crede că va duce la preluarea „controlului asupra frontierelor britanice” și la eliminarea distorsiunilor cauzate de libertatea de mișcare promovată de UE.

Regulile guvernului britanic sintetizate în 10 pagini prevăd

i) Frontierele vor fi închise pentru muncitorii necalificați și toți migranții vor trebui să vorbească limba engleză.

ii)Fiecare cetățean care dorește să vină la muncă în Marea Britanie trebuie să aibă o ofertă de muncă care să întrunească pragul salarial de 25.600 de lire sterline. În mod excepțional, acolo unde este nevoie acută de forță de muncă, va fi acceptat și pragul de 20.480 de lire sterline, de pildă, în cazul asistentelor medicale.

iii) Accesul pentru muncitorii care lucrează pe cont propriu va fi blocat. Astfel tradiționalii „instalatori polonezi” și „constructori români” nu vor mai putea veni în insula fără să aibă în buzunar un contract de muncă

iv) Frontiera britanică nu va mai putea fi trecută folosind cărți de identitate, pentru a evita situațiile de falsificare a acestora sau folosirea unora furate de către migranți din afara spațiului UE.

v) Artiștii de toate felurile și sportivii vor fi primiți dacă vin la spectacole, expoziții, competiții

Hot this week

Topics

Mai mult

    Criza locuințelor, marea problemă a Spaniei: Maricarmen Abascal, cazul care a șocat

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a asigurat-o duminică pe Maricarmen...

    Interzicerea exporturilor de motorină americană ar lovi din plin UK

    Regatul Unit s-ar putea confrunta cu consecințe grave dacă...

    Oaia de un milion de dolari

    Rasa Arashan a fost înregistrată oficial în Kârgâzstan în...

    Articole relationate

    Categorii populare