Un document semnat de Ministrul Dezvoltării anunță autonomia Ținutului Secuiesc

Fostul ministru PSD al Dezvoltării, Daniel Suciu, a prezentat marți în timpul audierii în Parlament a ministrului propus la Dezvoltare, Ion Ștefan, un document semnat de acesta și trimis premierului Ludovic Orban prin care sunt respinse propunerile de reorganizare a sistemului de gestionare a fondurilor europene făcute de un alt ministru liberal, Marcel Boloș, transmite G4Media.

În plus, documentul prezintă un alt risc potențial născut din rediscutarea delimitării teritoriale a regiunilor: ”nu este exclusă nici oportunitatea UDMR de a formula noi cereri cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc, pe care o va putea folosi ca instrument de negociere și presiune asupra unui guvern cu o susținere parlamentară firavă. Acest instrument de negociere și presiune va fi folosit nu doar de UDMR, ci de toate partidele care acordă sprijin parlamentar actualului guvern”.

Ministrul Ion Ștefan a admis implicit veridicitatea documentului, spunând că ”e un material înaintat, semnat, nu înțeleg întrebarea. Vom iniția un proiect de lege cu privire la descentralizarea programului regional de dezvoltare. Dl deputat Suciu va avea posibilitatea în comisiile de specialitate să-și spună punctul de vedere. Vom realiza 8 programe regionale, la nivelul fiecărei regiuni”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare