Ministrul francez de Externe: Ne „vom căsăpi” cu britanicii

Şeful diplomaţiei franceze a declarat – duminică – că se aşteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană şi Londra cu privire la viitoarea lor relaţie post-Brexit, spunând că părţile „se vor căsăpi”, potrivit France Presse.

„Cred că în problemele comerciale sau cu privire la dispozitivul de relaţii viitoare, pe care le vom angaja, ne vom căsăpi destul de rău”, a declarat Jean-Yves Le Drian în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, important forum diplomatic şi de apărare.

„Dar aceasta face parte din negociere, fiecare vrea să-şi apere interesele”, a adăugat el.

„Ne dorim ca ea să se facă cât mai rapid posibil chiar dacă există multe subiecte şi noi avem grele de administrat”, a spus ministrul francez de externe, adăugând că ar dori să fie abordată în special „problema pescuitului”.

Le Drian este fostul preşedinte al regiunii Bretania, regiune în care pescuitul este foarte important pentru Franţa.

Recent, el avertizase că Franţa „nu va face compromisuri” cu privire la acest subiect în negocierile viitoare cu Londra.

„În niciun caz, pescuitul nu va putea servi variabilă de ajustare în negocieri”, a avertizat el, apreciind că britanicii vând peste 70% din peştele lor pe continentul european.

Pescarii ţărilor din UE sunt puternic dependenţi de apele britanice, ceea reprezintă 30% din cifra afaceri a pescarilor francezi.

La Munchen, Le Drian a apreciat în schimb că „în problema securitară trebuie ca noi să luăm act de interesele noastre comune” între UE şi britanici.

El a cerut „să se avanseze” şi mai mult în ceea ce priveşte cooperarea în viitor, fie în plan bilateral între Franţa şi Marea Britanie, fie în cadrul NATO, „dar şi în coaliţii specifice privind intervenţii pe care noi le-am putea avea împreună”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare