Adrian Cican, un nou scandal la Spitalul din Caransebeș

Judecătoria Caransebeș a decis cu titlul executoriu și de îndată ca medicii din cadrul Societății Civile Medicale să-și recapete cabinetele. Managerul Spitalului Municipal de Urgență, Adrian Cican spune că decizia nu este definitivă, chiar dacă este executorie și de îndată, iar luni, 17 februarie va face apel la Judecătoria Caransebeș, scrie Express de Banat.

Adrian Cican este membru Pro România și vrea să candideze la Primăria Orșova, în Mehedinți.

Cican are mai multe scandaluri la activ la Spitalul din Caransebeș, majoritatea doctorilor cerându-i demisia.

Judecătoria Caransebeș a dispus obligarea pârâtului (Spitalul Municipal de Urgență) ca, până la soluționarea definitivă a dosarului nr.298/208/2020 al Judecătoriei Caransebeș, să permită și să asigure reclamantei (Societatea Civilă Medicală) accesul și folosința normală, cu toate utilitățile necesare, pentru spațiul ce face obiectul contractului de concesiune nr. 17591/23.11.2014, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 30.10.2019, pentru punerea în aplicare a HCL nr. 200 din data de 29.10.2019. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pe fond sunt mâhnit de situația în care am ajuns să ne judecăm cu un director al spitalului pentru o acțiune intempestivă a acestuia de evacuare a noastră din spațiul pe care în mod legal îl dețineam și în care efectuam activități de medicină ambulatorie de specialitate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Desigur că președintele Judecătoriei Caransebeș a făcut un act de dreptate emițând această Ordonanță Președințială din care îl obligă pe Cican Adrian, respectiv pe Spitalul Municipal de Urgență, să ne repună în situația anterioară gestului său necugetat. Ordonanța este executorie și este de îndată. De fapt este vorba despre o concurență între medicii organizați în conformitate cu cele legale, pentru practica medicinei ambulatorii de specialitate și instituția spitalului municipal, care dorește să-și extindă activitatea și să efectueze exact aceeași activitate ca și medicii organizați conform prevederilor Ordonanței de Guvern 124/1998. După toate regulile concurenței directorul spitalului nu avea voie să se comporte așa cum a făcut-o. Conflictul dintre noi medicii și actualul, vremelnicul și trecătorul nostru director nu este unul de natură personală, ci este unul de natură instituțională”, ne-a declarat medicul Gheorghe Borcean

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Coreea de Nord deține 57 de arme nucleare puternice

    Președintele american Donald Trump a spus că Coreea de...

    Emisar special al Vaticanului la Moscova pentru negocieri despre Ucraina

    Vizita secretarului Vaticanului pentru Relații cu Statele și Organizațiile...

    Scandalul tăierii burselor sociale pentru elevi in timpul vacanțelor. Salvați Copiii: Sărăcia nu intră în vacanță

    Organizația Salvați Copiii România solicită Ministerului Educației și Cercetării...

    Bolo îngheață cheltuielile salariale și de asistență socială

    Datoria publică a României, calculată potrivit metodologiei Uniunii Europene,...

    Scandalul prețului cu care statul român va cumpăra de la OMV Petrom gaze din Neptun Deep: Preț dublu

    Blocul Național Sindical (BNS) i-a cerut, miercuri, președintelui Nicușor...

    Articole relationate

    Categorii populare