Viktor Orban își acuză colegii din PPE de blat cu socialiștii

Premierul ungar Viktor Orban, al cărui partid Fidesz a fost suspendat pe termen nedefinit din Partidul Popular European (PPE), a acuzat această familie politică că doreşte să facă ”parte din structura de putere a Uniunii Europene cu orice costuri, inclusiv prin compromisuri cu stânga”, relatează miercuri politico.eu.

Într-o conferinţă desfăşurată marţi la Roma, la care au luat parte printre alţii politicienii de extremă dreapta Thierry Baudet (Olanda), Marion Maréchal (Franţa) şi Giorgia Meloni (Italia) şi numeroşi membri ai grupului europarlamentar al Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), Orban a descris partidul său, Fidesz, drept ‘oaia neagră’ a Partidului Popular European şi a afirmat clar că nu este deranjat de faptul că Fidesz este suspendat din PPE.

”Speranţa mea este că PPE se va adapta şi va permite noi mişcări. Avem nevoie de noi forţe, nu mai suntem destui, nu avem o majoritate”, a spus şeful executivului ungar, care a dat menţionat partidul de extremă dreapta spaniol Vox.

Deşi Fidesz este suspendat din PPE, europarlamentarii săi fac în continuare parte din grupul PPE din Parlamentul European.

Suspendarea lui Viktor Orban din PPE a dat naştere speculaţiilor conform cărora eurodeputaţii Fidesz s-ar putea muta în grupul europarlamentar ECR. Liderul acestui grup, polonezul Ryszard Legutko, membru al Partidului Lege şi Justiţie, a participat la conferinţa de la Roma.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bloomberg despre o lovitură dură pentru exporturile Ucrainei

    Exporturile agricole ale Ucrainei ar putea fi reduse la...

    Musk dă Niet Ucrainei

    Miliardarul Elon Musk respinge cererea Ucrainei de a utiliza...

    DEZVĂLUIRILE FLUX 24: Justiția dă de pământ cu Mafia gunoaielor din Târgu Mureș

    Tribunalul Mureş – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal...

    Economia Coreei de Nord a crescut pentru al treilea an consecutiv

    Sub conducerea lui Kim Jong-un, economia Coreei de Nord...

    Cea mai mare investiție in drumuri in Mureș: La Sovata

    Consiliul Județean Mureș a semnat contractul de finanțare pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare