Dispute pe finanțarea găzduirii în Canada a prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan Markle

Guvernul canadian nu a decis încă dacă va acoperi costurile de securitate legate de decizia prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan Markle de a locui parţial în Canada, a declarat luni premierul canadian Justin Trudeau, relatează AFP.

„Cred că trebuie să ne gândim la aceasta şi au loc discuţii”, a declarat Trudeau într-un interviu acordat canalului de televiziune canadian Global.

”Încă nu suntem siguri care vor fi deciziile, dispoziţiile finale şi acestea sunt deciziile care le revin”, a adăugat Trudeau, referindu-se la cuplul princiar.

Canadienii ”sunt de acord pe deplin” asupra unei locuiri parţiale a cuplului princiar în Canada, dar ”există încă multe discuţii despre ce tip de costuri implică acest lucru”, a spus el.

”Nu am analizat aceasta”, a declarat, la rândul său, ministrul de finanţe canadian, Bill Morneau, care a fost întrebat despre informaţiile din presa britanica potrivit cărora Justin Trudeau a asigurat-o pe regina Elisabeta a II-a că ţara sa va suporta costurile legate de securitatea cuplului princiar în Canada.

Daily Mail a evocat o contribuţie canadiană de 500.000 de lire sterline (583.000 de euro) pe an, în timp ce mass-media canadiene au estimat costurile legate de protejarea cuplului şi a fiului lor Archie la aproximativ 1,7 milioane de dolari canadieni (1,2 milioane de euro) pe an. AGERPRES

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare