„Spectacole” sexuale pentru americani: Au întreţinut acte sexuale orale cu propriii copii cu vârste între 4 și 9 ani

15 persoane sunt suspectate de poliţişti şi procurorii DIICOT că, timp de patru ani, au întreţinut acte sexuale orale cu propriii copii, pe atunci cu vârste între 4 şi 9 ani, imaginile realizate fiind distribuite unor cetăţeni americani, contra unor sume de bani. Cele 15 persoane vor fi audiate la DIICOT, la finalul unor percheziţii care au avut loc, marţi, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Galaţi, Ialomiţa, Olt, Prahova, Iaşi, transmite News.ro.

Acestea sunt suspectate că, timp de patru ani, în perioada 2014-2018, au întreţinut acte sexuale orale cu propriii copii, cu vârste cuprinse între 4 ani şi 9 ani la data faptelor, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa. Ulterior, spectacolele pornografice erau oferite unor cetăţeni americani prin intermediul unei aplicaţii informatice.

„Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că suspecţii au produs şi au pus la dispoziţia cetăţenilor americani, în mod repetat, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, materiale pornografice cu propriii copii minori, în schimbul unor sume de bani”, se arată într-un comunicat transmis marţi de DIICOT.

În urma percheziţiilor la domiciliile suspecţilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 13 hard-disk-uri, trei unităţi de calculator, 13 tablete, 49 de telefoane mobile şi 19 medii optice de stocare (CD, memory stick).

Activităţile au beneficiat de sprijinul F.B.I. şi Europol.

La sediul DIICOT – Structura Centrală urmează să fie aduse, pentru audieri, 15 persoane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SRI îl bagă pe Bolo în afacerea Digi

    După ce aseară, la Euronews, premierul Ilie Bolojan a...

    Căderea economică mai mare decât se aștepta

    Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest...

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    Articole relationate

    Categorii populare