Varujan Vosganian și-a dat pe blog demisia din PNL

Demisia din PNL a senatorului Varujan Vosganian, în cazul căruia Senatul a respins solicitarea Parchetului de încuviinţare a începerii urmăririi penale, este aşteptată vineri de către organizaţia Iaşi a PNL, al cărei membru este din 2004.
Reprezentanţi ai PNL Iaşi au declarat pentru MEDIAFAX că cererea de demisie a senatorului Varujan Vosganian, membru în organizaţia Iaşi a liberalilor, ar urma să fie înregistrată la secretariatul filialei judeţene a PNL Iaşi, cel mai probabil în cursul zilei de vineri.
Varujan Vosganian este membru al PNL Iaşi din 2004, când a fost ales prima dată senator pe listele PNL.
UPDATE: 17.35: ”Ca un răspuns colegial la solicitările dumneavoastră, primiți, prin prezenta, demisia mea din noul PNL”, a scris Vosganian pe blog, adresându-se conducerii PNL.Copreședintele PNL Alina Gorghiu le-a transmis senatorilor liberali că i-a cerut demisia lui Varujan Vosganian, arătând că, în cazul în care acest lucru nu se va produce, va propune excluderea acestuia din partid.
„I-am cerut senatorului Varujan Vosganian demisia din PNL, iar în cazul în care acest lucru nu se va produce, voi propune excluderea acestuia din Partidul Național Liberal”, afirmă Gorghiu, în scrisoarea obținută de AGERPRES.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Din iulie, Musk a donat peste 276 de milioane de dolari Partidului Republican

    Din iulie, miliardarul american Elon Musk a donat peste...

    Prințul moștenitor saudit se ascunde in buncăre de Houthi

    Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto...

    Articole relationate

    Categorii populare