Trump: „Deci acum îl urmăresc pe legendarul ‘luptător împotriva infracţionalităţii’ şi pe cel mai mare primar din istoria New York-ului, Rudy Giuliani”

Preşedintele american Donald Trump l-a apărat sâmbătă pe avocatul său Rudy Giuliani drept „un luptător legendar împotriva infracţionalităţii” şi un „avocat minunat”, după o relatare din media potrivit căreia procurorii federali anchetează dacă fostul primar din New York a încălcat legea privind lobby-ul politic în contactele sale cu Ucraina, relatează Reuters.

„Deci acum îl urmăresc pe legendarul ‘luptător împotriva infracţionalităţii’ şi pe cel mai mare primar din istoria New York-ului, Rudy Giuliani”, a scris Trump într-o postare pe Twitter.

„Poate părea puţin necizelat uneori, dar este un tip extraordinar şi un avocat minunat. O aşa vânătoare de vrăjitoare partizană are loc în SUA. Ruşinos”, a mai postat el pe Twitter.

New York Times a relatat vineri seară că procurorii federali din Manhattan investighează acţiunile lui Giuliani privitoare la Ucraina în cadrul unui dosar în care sunt implicaţi doi dintre asociaţii săi de afaceri, Lev Parnas, originar din Ucraina, şi Igor Fruman, originar din Belarus.

Cei doi bărbaţi, care l-au ajutat pe Giuliani să-i investigheze pe fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden şi pe fiul său Hunter, au fost arestaţi joi pentru ceea ce procurorii americani au numit o schemă ilegală de a îndrepta bani spre un comitet electoral pro-Trump şi spre alţi candidaţi politici.

Întrebat despre relatarea din New York Times, Giuliani a declarat pentru Reuters: „Nu am făcut niciodată lobby pentru nimeni. Dacă vor să mă întrebe sunt fericit să dovedesc acest lucru. Dar nu m-au întrebat”.

Un purtător de cuvânt al parchetului federal din Manhattan a refuzat să comenteze informaţia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare