Președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, a deplâns marţi dezinteresul în raport cu trecutul şi cu marile personalităţi ale acestuia manifestat de o societate românească grăbită şi preocupată de interese trecătoare.
„Ne putem plânge de un anumit dezinteres, astăzi, deopotrivă în raport cu trecutul şi cu marile personalităţi ale trecutului. Cine să se mai gândească astăzi, la 200 de ani de la naşterea lui, la Nicolae Bălcescu? O face Academia Română. Dar într-o societate românească grăbită, preocupată de interese trecătoare şi dornică să evite tot mai mult apelul la memoria colectivă şi Bălcescu şi Avram Iancu şi Kogălniceanu şi fraţii Golescu şi Ion Ghica şi Bariţiu şi Bărnuţiu rămân îngropaţi în colbul filelor din trecut. Cu toate acestea, la 200 de ani de la naşterea lui Bălcescu, Academia Română e datoare să marcheze marea lui personalitate şi să ne-o readucă în memorie”, a afirmat Ioan-Aurel Pop, la o sesiune aniversară dedicată lui Nicolae Bălcescu, organizată de Academie.
Vorbind de contribuţia lui Bălcescu, cel „care a ars ca o flacără pe altarul revoluţiei”, la ceea ce a numit „primăvara popoarelor” de la 1848 – 1849, preşedintele Academiei a spus că acesta a evidenţiat valoarea testamentară a ideilor marelui istoric şi revoluţionar român.
„Revoluţionarii români n-au reuşit atunci, la 1848 – 1849, să preia puterea statornic datorită mai ales intervenţiei prin forţă armată a imperiilor vecine conservatoare – otoman, rus şi habsburgic, dar şi din cauza neînţelegerii dintre liderii unor revoluţii din regiune. Pe de altă parte, nicio revoluţie din Europa n-a reuşit pe deplin atunci, dar ‘primăvara popoarelor’ a rămas ca un memento care a rodit treptat. Nicolae Bălcescu a ars ca o flacără pe altarul revoluţiei şi a murit, în condiţii vitrege, într-un colţ al Europei unde odihneşte şi acum. El a transmis generaţiilor viitoare un testament, un testament canalizat pe două direcţii: construirea unei noi Europe bazate pe principiile democratice ale libertăţii, egalităţii şi frăţiei şi edificarea unei Românii moderne în care toţi fii săi să poată trăi între fruntariile statului naţional unitar modern. Aceste direcţii din testamentul lui Bălcescu nu s-au înfăptuit pe deplin nici până astăzi. De aceea lucrarea lui trebuie să ne rămână mereu în minte şi s-o transmitem, dacă noi suntem umili epigoni, generaţiilor următoare”, a încheiat Ioan-Aurel Pop.
