Nu mai există concordanță între respectarea legii în interiorul asociației și poziția publică a GDS. Or, respectarea legii înăuntrul asociației a devenit pentru suficient de mulți colegi, ca să conteze, un chițibuș legal, o birocrație sau o dispută internă, așa încât statul de drept a rămas pe hârtie, în articole inteligente și scrise cu talent și bună credință. Un paradox, nu?! Dar nu putem fi public credibili la nesfârșit, dacă nu suntem credibili înăuntrul Grupului, afirmă fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, care și-a anunțat miercuri demisia din GDS după ce Gabriel Liiceanu a făcut același lucru.
Nu mai împărtășim unanim valorile morale și principiile fondatoare ale Grupului, iar acest lucru poate fi schimbat numai prin reformarea Grupului, pentru că valorile morale nu cresc sau scad, le ai sau nu le ai. Grupul nu s-a reformat însă la Adunarea Generală din 20 septembrie 2019, mai spune Macovei.
COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB, PRELUARE INPOLITICS
Filosoful Gabriel Liiceanu detonează bomba în interiorul Grupului pentru Dialog Social, anunțîndu-și demisia, după 30 de ani, și aducînd acuzații grele foștilor săi colegi, prin intermediul unei scrisori de 11 pagini, publicate în exclusivitate de G4media. Analizînd cu atenție textul nervos al scrisorii, iese limpede la lumină adevăratul motiv al scandalului: intelectualii GDS se împart în tabere înaintea alegerilor prezidențiale, iohaniștii și useriștii, sau, cum eufemistic sugerează Liiceanu, anticomuniștii și neomarxiștii.
Atacurile lui Liiceanu sunt adresate actualei conduceri a GDS – recent aleasă pe 20 septembrie într-o formulă neagreată de filosof – o conducere extrem de deschisă față de USR, începînd cu președintele Andrei Cornea și clanul de familie Vianu-Alexandrescu, adică fostul ministrul cioloșist al Culturii, senatorul USR Vlad Alexandrescu, soția sa Raluca, ori Ștefan Vianu.
”Dacă în ᾽89-᾽90 aș fi știut că urmează să intru într-un Grup în care mi se va explica cândva „importanța culturală” a lui Marx – adică a celui care a instilat în mentalul omenirii URA IMPERSONALĂ și necesitatea exterminării prin vini colective (ceea ce Lenin și urmașii lui de pretutindeni au pus în practică printr-o metodologie a crimei pe categorii umane) –, n-aș fi pus piciorul în GDS. Dacă nu mă înșală memoria, în același context, Andrei Cornea ne-a explicat că nu putem trece peste o personalitate de asemenea rang, care face parte din marea cultură a Europei. Eu sunt de acord că face, dar face din cultura crimei și a întemeierii ei ideologice. Nu vi se pare ciudat că există oameni care dezvelesc pios „statuia chinezească” (ce bătaie de joc! sub Mao, chinezii au avut la activ 60 de milioane de morți) a unui personaj ce a făcut un rău infinit omenirii și că nu puțini sunt cei ce-o aplaudă?” scrie Liiceanu.
Atac direct, cum se vede, la Andrei Cornea, și indirect la liderii USR, care au demult lipită eticheta de neomarxiști.
În interiorul conducerii GDS apele se despart vertiginos, în ultima vreme, unii intelectuali manifestîndu-și deschis susținerea față de actualul președinte, iar alții față de Dan Barna, Cioloș și USR, ori față de Theodor Paleologu. Spre exemplu, doar zilele trecute Vladimir Tismăneanu îl pulveriza, efectiv, pe Iohannis, numindu-l ”președintele-dezertor”. Clanul Vianu-Alexandrescu e tot de partea USR-PLUS, Mihai Șora a susținut explicit USR la alegerile europarlamentare, Alexandru Lăzescu nu e, nici el, foarte încîntat de Iohannis și exemplele ar putea continua.
Plasat, probabil, în minoritate, mai ales în absența amicului Andrei Pleșu, filosofului de la Humanitas nu îi rămîne decît varianta părăsirii terenului de luptă ocupat deja de adversari, dar nu mai înainte de a arunca în urma sa bombe menite să distrugă deplin GDS și profețind că ”grupul se va destrăma de la sine”.
”Din politețe și colegialitate am închis ochii când unii dintre noi își aduceau în Grup iubite, neveste, fii, nepoți, prieteni irelevanți sau persoane de care depindea un contract prelungit dincolo de vârsta pensionării. În clipa de față avem în Grup chiar o întreagă familie, familia Vianu-Alexandrescu: tatăl, Ionel Vianu (demisionat în urmă cu un an pentru că punctul lui de vedere nu a întrunit acordul unanim într-o mică dezbatere online), fiul (Ștefan), nepotul (Vlad) – cei doi, așadar, sunt veri primari – și soția nepotului (Raluca).
N-ar fi nimic dacă, prin jocul fericit al hazardului, am avea de-a face cu un clan hăruit integral cu vocație civică. Din păcate lucrurile stau exact pe dos: cu excepția lui Ionel Vianu, ceilalți membri ai clanului nu acoperă „criteriile Pleșu”, răstălmăcite și contestate vehement la ultima noastră întâlnire de Vlad Alexandrescu, devenit faimos în ultimele săptămâni printre noi pentru că, podidit de admirație de sine și otrăvit de bietul său eu, s-a autointitulat „membru marcant al opoziției”(…) Despre membrul-marcant-Vlad-Alexandrescu s-ar putea scrie un eseu. Sau un roman despre un Dinu Păturică al vremilor noastre(…) Acest mic contorsionist, ajuns și în organul legislativ al țării a cărui menire este de a cântări și vota legi bune, ne explica de zor că noi, gedesiștii, suntem mai presus de reguli și de „stupida birocrație”. Trec peste prestația „membrului marcant” din vremea ministeriatului cultural, terminat în scandalul legat de negocierea cu succesorii Cumințeniei Pământului a lui Brâncuși și cu zavera de la Operă.” mai scrie Liiceanu despre fostul ministru.
El mai dezvăluie public cum a ajuns GDS gazdă a unor cîrciumi:
”Am fi meritat o explicație cât de mică, Andrei, despre cum de s-a ajuns, de pildă, să-i puneți în brațe cârciumei Macondo toată clădirea sediului nostru din Calea Victoriei. Toată! De fapt doar 95% din suprafața ei, căci camera secretariatului lui Tibi Czink n-a devenit încă bucătărie. (Când abordăm acest subiect, Magda (Cîrneci n.n.) devine nervoasă.) În sfârșit, una peste alta, să dați toată clădirea, chiar și istorica sală de întâlniri a Grupului, bântuită de fantomele glorioase ale trecutului, înecate acum în miros de ciorbe și fripturi. (Am admirat, și în acest caz, replica plină de înțelepciune a lui Andrei, care ne-a explicat că e mai bine să suportăm parfum de mici decât să stăm cu mâna întinsă la nu știu ce partid. Să sperăm că acum, ales președinte, Andrei va negocia cu Macondo și poate se va îndura de GDS să-i dea sala de întâlniri înapoi.) Evident, tot ce s-a obținut la capătul acestor discuții a fost un soi de ură îndârjită la adresa celui care stârnise discuția” afirmă el.
Un pasaj cu adevărat interesant e următorul:
”Din pricina vanității și a eului gonflat dificil de ținut în frâu, caracteristice intelectualului umanist, e tare greu de pus laolaltă inși de tipul nostru înlăuntrul unui proiect politico-social(s.n.), de vreme ce, ca indivizi, vom sta necontenit, îndrăgostiți, cu eul nostru în brațe. De aceea, cauza comună pe care ne-am propus s-o slujim va rămâne mai tot timpul în planul doi. Mai ales când în prim plan apare deriva morală”.
Despre ce proiect politic vorbește oare, Gabriel Liiceanu, unul care să servească unei cauze comune, și care s-ar fi împiedicat de egoul unor personaje din grup?
Finalul e la fel de tăios ca și restul textului: ”Avem printre noi personaje atât de toxice, încât nu mai văd cu putință dregerea imaginii noastre publice doar cu o mână de oameni. De ce mi se pare tot mai mult că la noi tot ce începe nobil sfârșește în precar și degradare? Închei aici. Mă despart de câteva decenii din viață cu tristețea cuvenită, dar și cu stenica senzație de liniște că am părăsit un loc urât. Plec plin de drag pentru cei care-mi vor rămâne prieteni și de azi înainte, adică de când am devenit – semnez! – un fost membru al Grupului pentru Dialog Social”.
Decizia lui Gabriel Liiceanu, ca și scrisoarea sa livrată prompt presei, indică frămîntări intense în GDS în zilele următoare, cînd am putea vedea gesturi similare din partea intelectualilor taberei iohanniste, în conducerea grupului figurînd nume sonore precum Patapievici, Mircea Dumitru, Magda Cârneci, Sabina Fati, Rodica Culcer, Andreea Pora, Dan Grigore, Monica Macovei, Stere Gulea, Adrian Cioroianu, Rodica Palade, Alin Teodorescu și mulți alții.
