Premierul britanic va face miercuri oferta finală pentru Brexit

Premierul britanic Boris Johnson va dezvălui miercuri oferta sa finală pentru UE în privinţa Brexitului şi va transmite un mesaj clar, conform căruia dacă Bruxellesul nu va negocia pornind de la această ofertă, guvernul britanic va înceta negocierile şi va părăsi Uniunea pe 31 octombrie, informează AFP şi Reuters.

Brexit series for FT.

În discursul de încheiere al reuniunii anuale a conferinţei Partidului Conservator care are loc la Manchester, Johnson îşi va menţine linia dură în acest dosar, oferind conservatorilor loiali din partid primele detalii despre ceea ce va descrie drept „compromisul său corect şi rezonabil”.

„În niciun caz prim-ministrul nu va negocia un termen limită” pentru Brexit, se arată într-un comunicat al biroului premierului Boris Johnson, deşi parlamentul de la Londra a aprobat o lege care cere ca acesta să solicite o nouă amânare în cazul lipsei unui acord pe 19 octombrie, imediat după următorul summit european.

„Prietenii mei, mă tem că după trei ani şi jumătate oamenii încep să simtă că sunt luaţi de fraieri. Încep să suspecteze faptul că sunt forţe în această ţară care nu doresc absolut deloc ca Brexitul să aibă loc”, se arată într-un fragment al discursului premierului, comunicat de biroul acestuia.

„Haideţi să înfăptuim Brexitul pe 31 octombrie pentru ca în 2020 ţara noastră să poată merge mai departe”, va fi îndemnul premierului adresat colegilor de partid.

Noul plan al premierului prevede o relaţie specială a Irlandei de Nord cu UE până în 2025, conform informaţiilor apărute marţi în ziarul The Telegraph, citate de Reuters. Astfel, provincia britanică va beneficia de o mare parte a prevederilor pieţei unice europene până cel puţin în 2025, dar va părăsi uniunea vamală alături de restul Marii Britanii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare