Florin Iordache la vânătoare cu fostul vice al CJ Caraș Severin condamnat în mai multe dosare. La chef au fost și lideri județeni ai PNL și PSD

Fostul ministru al Justiției, deputatul PSD Florin Iordache, a fost prezent în weekend în Zona de agrement „Gura Jgheabului“, din Oţelu Roşu la Festivalul Vânătorilor şi Pescarilor, scrie Argument Cs.

El a stat la masa oficială lângă Ionesie Ghiorghioni, fost șef AJVPS, fost deputat PNL-PD, condamnat în mai multe dosare pentru fapte săvârșite în calitate de vicepreședinte al CJ Caraș Severin, dar a fost eliberat recent. Ghiorghioni a fost mâna dreaptă a fostului șef CJ Caraș Severin, Sorin Frunzăverde.

La reuniune au mai fost prezenți deputatul PSD Luminiţa Jivan, care este şi şefa PSD Caraş-Severin, Marcel Vela, liderul județean al PNL, precum şi mulți primari PSD şi PNL

Ionesie Ghiorghioni a fost condamnat în mai multe dosare pentru comiterea unor fapte penale. Astfel, fostul vicepreședinte al forului județean cărășean a fost condamnat în februarie 2016 la 4 ani şi 6 luni de închisoare după ce a fost prins în flagrant că a luat mită chiar în biroul său din Consiliul Județean. Pe de altă parte, Ghiorghioni a mai fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit și la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. În plus, acesta avea alte trei pedepse de câte 1 an de închisoare fiecare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de influenţarea declaraţiilor. Tribunalul Timiș a decis anul trecut contopirea pedepselor, rezultând o sentință de 6 ani și 6 luni de închisoare pentru Ghiorghioni, din care acesta a executat mai puțin de jumătate.

FOTO. ARGUMENT CS

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare