Comisarului propus de Belgia (Renew) i s-a închis peste noapte dosarul de corupție: A fost demascat de un fost agent al serviciilor secrete

O anchetă deschisă de parchetul din Bruxelles privind suspiciuni de corupţie care îl vizau pe ministrul belgian Didier Reynders, candidat al ţării sale pentru un post de comisar european, a fost clasată, a anunţat vineri parchetul, relatează AFP.

Acuzatorul lui Reynders este un fost agent al Siguranţei de stat, serviciile de informaţii civile din Belgia.

El a raportat poliţiei că are cunoştinţă de plata unor mite cu prilejul atribuirii unor contracte publice la care au fost asociate serviciile ministrului.

„Afacerea a fost clasată fără urmări pentru că nu există nicio infracţiune”, a declarat pentru AFP Willemien Baert, purtător de cuvânt al parchetului, care confirmă un anunţ anterior al lui Didier Matray, avocat al lui Didier Reynders.

Didier Reynders urmează să fie audiat miercuri, 2 octombrie, în comisiile de specialitate ale Parlamentului European (PE), care are ultimul cuvânt în procesul de nominalizare a viitorului executiv european, care va intra în funcţiune de la 1 noiembrie.

Începând cu ora locală 09.00 (07.00 GMT) el urmează să răspundă întrebărilor eurodeputaţilor din două comisii parlamentare, Afaceri juridice şi Libertăţi civile, competente pentru portofoliul său de comisar, care va include justiţia şi statul de drept.

O anchetă în curs a justiţiei din Belgia risca să-l expună la audieri tensionate pe cel care deţine în prezent portofoliul externelor şi apărării, într-un guvern care gestionează afacerile curente ale ţării, notează France Presse.

Pe 14 septembrie, cotidienele belgiene L’Echo şi De Tijd au anunţat că au aflat de acuzaţiile împotriva lui Didier Reynders care au constrâns parchetul din Bruxelles să deschidă o anchetă preliminară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum fug serviciile de informații franceze și germane de spionajul american prin inteligența artificială

    Serviciile de informații franceze au abandonat serviciile companiei americane...

    Zelenski vrea să stabilească pacea cu Putin înainte de începerea iernii

    La summitul G7 din Franța, președintele ucrainean Volodimir Zelenski...

    Vucic acuză un război hibrid dus de Muntenegru împotriva Serbiei

    Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat astăzi că nu...

    Cum își bate joc România de un sector strategic

    Transportul feroviar reprezintă una dintre cele mai eficiente şi...

    Bolo a concediat de la stat, dar majoritatea din Educație

    Guvernul condus de premierul Bolojan a eliminat 30.600 de...

    Deputatul AUR Mohammad Murad anunță că va vota guvernul Veștea

    Mohammad Murad, deputat AUR, a anunțat marți că va...

    Veştea spune că Nazare vrea să facă parte din guvernul său

    Premierul desemnat, Adrian Veştea, afirmă că ministrul Finanţelor Publice,...

    Articole relationate

    Categorii populare