Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu: Ambasada României a fost ținta atentatului de la Kabul/ Diplomatul român ucis: ”Și-a dat viața pentru a-i salva pe ceilalți”

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat, marţi seară, că atacul terorist de la Kabul a vizat Ambasada României, precizând că a fost vorba de un asalt susţinut timp de câteva ore şi că imobilul respectiv nu mai poate fi utilizat.


„În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit”, transmite Ministerul de Externe într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, la Antena 3 – „Este un moment tragic pentru România, nu doar pentru MAE, pentru că un om tânăr, născut în 1976, și-a pierdut viața. Și-a dat viața pentru a-i salva pe ceilalți, într-un efort de a combate acest atac. Este incredibil cum în continuare, cu toate eforturile pe care România și toate țările partenere NATO le fac în Afganistan, în continuare avem aceste atacuri teroriste. E la ordinea zilei această situație. Atacul a început aseară, sigur este un atac susținut, cu mașini-capcană, cu tot tacâmul, așa cum sunt obișnuiți teoriștii talibani. Colegul nostru care e rănit e în afara oricărui pericol, este stabil. Încercăm să-l transportăm acasă. Deocamdată toți oamenii noștri sunt în siguranță, într-un campus NATO. 12 diplomați au fost în total”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ciucu taie la nou născuți

    Stimulentul financiar pentru nou-născuți va fi redus de la...

    Ratko Mladić va fi înmormântat cu cele mai înalte onoruri de stat și militare în Serbia

    Ministrul sârb al Justiției, Nenad Vujić, a declarat astăzi...

    Trump se consideră unul din cei mai „grozavi” presedinți ai Americii

    Președintele SUA, Donald Trump, se considera cel mai mare...

    Indicele de imbătrănire demografică în Giurgiu a ajuns la 171%

    Declinul demografic s-a accentuat în județul Giurgiu în primele...

    Ciucu scumpește apa pentru bucureșteni ca să facă bani francezii de la Apa Nova

    Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri...

    Nicușor a scris pentru FoxNews

    FOX NEWS (SUA), 27 august 2026 – Rusia constituie...

    Articole relationate

    Categorii populare