spot_img
-1 C
București
luni, noiembrie 18, 2024
AcasăDezvaluiriCondamnări în baza plicului galben secret

Condamnări în baza plicului galben secret

-

- Reclama -

Fără precedent în justiția românească: o judecătoare a condamnat la pedepse cu închisoare cu executare pe baza a patru volume de probe la care nici acuzații, nici avocații acestora nu au avut acces. Mai grav și mai absurd, chiar existența acelor volume a fost ținută secretă. Practic, este vorba de un caz de încălcare a dreptului la apărare, de ignorare voită a dreptului la un proces echitabil, așa cum normează Convenția Drepturilor Omului, scrie Newsweek despre cazul fostului șef al ANI, Horia Georgescu.

- Reclama -

Practic, printr-un document oficial, șefa secției penale a Curții de Apel București admitea că un dosar fusese judecat pe baza unor acte inaccesibile părții acuzate.Vreme de un an, însă, judecătorilor de la Înalta Curte care se ocupă de apel în acest dosar nu le-au parvenit “volumele confidențiale” (deși acestea ar fi trebuit să existe chiar la ÎCCJ, așa cum anunțase în mai 2018 Curtea de Apel București). Astfel, în iunie a.c., judecătorii din faza de apel a dosarului de la Înalta au cerut din nou Curții de Apel București „plicul”: „Potrivit dispozițiilor de sedință din data de 6 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr.1222/1/2018, având ca obiect apelurile declarate de (…) împotriva sentinței penale nr.30/F din data de 14 februarie 2018 a Curții de Apel București, Secția I penală, pronunțată în dosarul nr.3203/2/2015 (1897/2015) vă solicitam să ne înaintați, până la termenul de judecată din data de 5 septembrie 2019, plicul secret, transmis către aceasta instanță de la Înalta Curte de Casație și Justiție (plic închis).”, precizează sursa citată.

- Advertisement -

La termenul de joi, 5 septembrie, se va afla dacă, în sfârșit, acele “volume confidențiale” au fost găsite la Înalta Curte sau, în mod foarte dubios, au fost făcute pierdute.

Horia Georgescu a depus, marți, o sesizare la Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii prin care solicită cercetarea judecătoarei Trancă pentru „conduita necorespunzătoare pe parcursul derulării termenelor de judecată în dosarul penal nr. 3203/2/2015 (cel menționat mai sus, în care au fost folosite “volume confidențiale” – n.r.” și “încălcarea dispozițiilor legale și a obligațiilor profesionale pe parcursul cercetării judecătorești și cu prilejul deliberării și pronunțării soluției în dosarul penal nr. 3023/2/2015”, mai scrie Newsweek.

- Advertisement -

Conform acestei sesizări, “doamna judecător Trancă Anamaria, cea care a soluționat pe fond dosarul penal nr. 3203/2/2015, a luat la cunoștință despre existența și conținutul <volumelor secrete> și, mai mult decât atât, a apreciat că acestea și sunt utile.

Inutil de precizat că niciodată pe parcursul cercetării judecătorești doamna judecător Trancă Anamaria nu a adus la cunoștința părților din dosar existența acestor volume secrete, cu atât mai mult nu s-a pus problema ca subsemnatul sau oricare alt inculpat să își facă apărările în cunoștință de cauză.

Mai mult decât atât, consider că se impune clarificarea statutului acestor documente, inclusiv cea referitoare la emitent și circuitul integral al acestora, pentru că simpla mențiune pe o Adresă emisă de către Curtea de Apel București că la dosar se află anexat un plic secret ce conține informații confidențiale nu se circumscrie niciunei dispoziții legale în vigoare.

Horia Georgescu iese din sediul DNA, in Bucuresti, luni, 16 martie 2015. Seful Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, a fost retinut, luni, de procurorii anticoruptie, pentru abuz în serviciu, legat de retrocedari în cazul unor imobile supraevaluate, el fiind scos din sediul DNA încatusat si urcat într-o masina cu care va fi dus în Arestul Politiei Capitalei. ALEXANDRU HOJDA / MEDIAFAX FOTO

De asemenea, rezultă fără echivoc din fișa electronică a dosarului 3203/2/2015, pe care o atașez în copie conformă cu originalul, faptul că <plicul secret> a fost predat direct completului, respectiv judecătoarei Trancă Anamaria, la ora 10.10 în data de 27.05.2015.”

“În aceste condiții rezultă, fără putință de tăgadă, că judecătorul fondului, doamna Trancă Anamaria, s-a folosit de înscrisuri calificate drept confidențiale/secrete, încălcând în mod grav dreptul la apărare al subsemnatului și al celorlalți inculpați din cauza nr. 3203/2/2015. (…)

Trancă Anamaria cu bună știință a ascuns înscrisuri/probe față de părțile din dosar și a pronunțat o hotărâre nelegală bazându-se pe acestea.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mai multe rânduri, a stabilit cu valoare de principiu că, pentru pregătirea apărării în cadrul unei proceduri penale, inculpatul trebuie să ia cunoștință de toate elementele dosarului pentru a-și pregăti apărarea. (…)

Totdata, Curtea a socotit că exigențele Convenției sunt respectate și atunci când acuzatului nu i s-a permis accesul personal la dosarul cauzei, însă acest drept i-a fost acordat avocatului acestuia.

Or, judecătorul Trancă Anamaria a nesocotit dreptul la apărare al părților până la cele mai mici detalii, omițând, cu rea credință, să aducă la cunoștință inculpaților existența unor înscrisuri ce nu au fost anexate dosarului public și negând chiar si apărătorilor aleși dreptul de a le consulta, deși aceștia îndeplineau condițiile legale pentru a face acest lucru.

Necesitatea aflării adevărului în procesul penal și reglementarea expresă a Codului de procedură penală ca o persoană să fie condamnată în baza unui probatoriu care să-i demonstreze vinovăția dincolo de orice îndoială rezonabilă presupun, în primul rând, ca informațiile considerate utile aflării adevărului să fie folosite numai în măsura în care accesul la acestea este permis atât acuzării, cât și apărării, pentru că, în caz contrar, egalitatea armelor și dreptul la un proces echitabil se transformă în noțiuni abstracte și iluzorii. ”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img