Se deschide bacul între Moldova Nouă și frumoasa cetate Golubac de pe malul sârbesc al Dunării

Guvernul a aprobat, marţi, deschiderea unui nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-sârbe pentru pasageri şi transportul de mărfuri cu vehicule, în regim de bac şi pietonal, între localităţile Moldova Nouă (România) şi Golubac (Republica Serbia), şi a punctului vamal.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, actul normativ prevede că noul punct de trecere a frontierei funcţionează între orele 6,00 şi 20,00 şi, totodată, interzicerea transportului de mărfuri periculoase şi animale vii (care este supus, în mod obligatoriu, controlului fitosanitar şi veterinar), precum şi tranzitul vehiculelor lente.

Cheltuielile de personal, pentru dotări şi alte amenajări specifice se vor suporta de fiecare ordonator de credite pentru instituţiile care desfăşoară activităţi, potrivit prevederilor OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în punctele de trecere a frontierei.

MDRAP precizează că valoarea proiectului a fost de 2.352.674,00 euro, sumă finanţată prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, în parteneriat cu Primăria Moldova Nouă (România) şi cu municipalităţile Veliko Gradiste şi Golubac (Republica Serbia). 

Golumbacu, Columbei sau Golubăț (în sârbă Голубац, cu alfabetul latinGolubac) este un orășel portuar fostă fortăreață cu 1.896 loc. (2002), situat pe malul Dunării în districtul Braničevo din Serbia de nord-est, la frontiera cu România, frontieră formată de Dunăre pe o lungime de 52 km. Pe malul Dunării se află o șosea importantă care leagă Golumbacu de orașele Požarevac și Veliko Gradište. Aici începe Parcul Național Đerdap, unul dintre cele mai importante parcuri naționale din Europa de Sud, care se află situat între Golumbacu și Techia, pe malul lacului de acumulare Porțile de Fier I.

Lângă Golumbac este o veche cetate turcească care a fost construită pe ruinele castrului roman Columbarum. A fost asediată în 1428 de o mare armată formată din români (6.000 călăreți), italieni (200), polonezi, lituanieni și unguri conduși de regele Sigismund de Luxemburg. Traversarea Dunării s-a efectuat pe la cetatea Ladislau (Laslovar după alte surse), lângă satul Coronini de pe malul românesc. Asediul a eșuat în urma apariției unei armate turcești conduse de Sinan pașa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul suspendă negocierile cu SUA

    Iranul a anunțat luni că suspendă toate comunicările cu...

    Miodrag Belodedici pe Clisura Dunării, la Svinița, cea mai mare comunitate de sârbi din România

    În acest sfârșit de săptămână, comuna Svinița a găzduit...

    Piața GNL va fi lovită de prețuri scăzute, dacă….

    Piața globală a gazelor naturale lichefiate (GNL) s-ar putea...

    Consiliera comunistă pe securitate națională a lui Nicușor

    Martina Orlea, numită recent consilier prezidențial al lui Nicușor...

    Viceministrul rus de externe: SUA au pierdut in fața Iranului

    Statele Unite nu au reușit să învingă Iranul, ceea...

    Episcopul din presupusele filme XXX cu Mitropolitul demisionar al Basarabiei

    Mitropolitul Basarabiei a demisionat după un scandal sexual. Cel...

    Norvegia vrea să adere la UE din cauza „lumii nebune” a lui Trump

    Aderarea la Uniunea Europeană pare din ce în ce...

    Articole relationate

    Categorii populare