946 de violuri în primele 6 luni

946 de infracţiuni de viol au fost înregistrate în primele 6 luni ale anului 2019 la nivel naţional, precizează Poliţia Română, la solicitarea MEDIAFAX. În prima parte a anului, au mai fost sesizate 112 infracţiuni de omor şi 19.851 de violenţă domestică.

În primele 6 luni ale anului 2019, la nivel naţional au fost înregistrate 946 de infracţiuni de viol, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un răspuns pentru MEDIAFAX. Anul trecut, tot la nivel naţional, au fost sesizate în total 1.999 de astfel de infracţiuni.

În ceea ce priveşte infracţiunea de omor, în perioada ianuarie – iunie 2019, au fost sesizate 112 cazuri de acest fel. Anul trecut, au fost înregistrate 232 de infracţiuni de omor.

Tot în prima parte a anului 2019, au fost sesizate la nivel naţional şi 19.851 de fapte de violenţă domestică. În 2018, în total au fost înregistrate 38.445 de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, au precizat reprezentanţii IGPR în răspunsul lor pentru MEDIAFAX.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare