Stelian Tănase i-a scris lui Iohannis: „Este ultimul moment când se mai poate interveni pentru a salva Televiziunea publică”

Preşedintele director general al SRTV, Stelian Tănase, i-a transmis, luni, o scrisoare şefului statului, Klaus Iohannis, în care îi cere să intervină pentru a salva televiziunea publică, transmite Mediafax.
„Este urgent, domnule preşedinte, să interveniţi cu marea dumneavostră autoritate pentru a salva o instituţie esenţială într-o societate europeană modernă. Vă solicit, aşadar, să puneţi pe agenda dumneavoastră şi aşa încărcată un punct referitor la ce v-am scris mai sus, privind situaţia televizunii şi datoriile. Vă rog ca în întâlnirile cu politicienii şi şefii instituţiilor statului să le amintiţi situaţia gravă a SRTV şi să le cereţi să iasă din indiferenţa manifestată în atâtea prilejuri. E timpul să se ia măsurile care se cuvin. Cred că acesta este ultimul moment când se mai poate interveni pentru a salva Televiziunea publică”, a precizat Stelian Tănase, în scrisoarea menţionată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani

    Randamentele pentru obligațiunile pe 10 ani emise de Trezoreria...

    Banca Centrală Europeană nu are vești bune

    Inflația din zona euro ar putea depăși estimările, deja...

    Articole relationate

    Categorii populare