Comentariu de Bernd Riegert (preluare Deutsche Welle)
Şefii de state şi de guverne din UE fac la şahul de desemnare a noilor titulari ai funcţiilor-cheie de la Bruxelles aceleaşi greşeli ca în urmă cu cinci ani. Nicio urmă de competenţă în negocieri.
Manfred Weber nu este dorit preşedinte al CE de către Consiliul şi Parlamentul European, chiar dacă popularii europeni sunt forţa politică numărul unu după alegerile europene din mai
Îţi vine să te iei cu mâinile de cap când vezi cum 28 de lideri ai ţărilor UE şi patru şefi de grupuri parlamentare în legislativul european nu sunt în stare să ia nişte decizii clare de personal. Au trecut deja patru săptămâni de la scrutinul european, au avut loc zeci de consultări în PE şi două summituri la Bruxelles: fără vreun rezultat notabil.
Alegătorilor din cele 28 de ţări le-a fost sugerat că vor participa indirect la alegerea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, alături de europarlamentari. Acesta ar urma să fie unul din „candidaţii de top” ai grupurilor parlamentare din legislativul comunitar. Dar brusc, cei care trag sforile în PE şi la Consiliul European ne arată că de fapt treaba cu candidaţii de top nu a fost prea serioasă. În mod logic, candidatul principal al grupului care a obţinut cele mai multe voturi ar avea pretenţia să fie nominalizat la funcţia de preşedinte al Comisiei. Această variantă este însă acum ocolită prin invocarea tuturor argumentelor posibile. Alegătorii trebuie să se simtă duşi de nas.
„Mai merge aşa?”, trebuie să ne întrebăm. Tocmai ce ni s-a explicat cât de importantă este democraţia europeană şi cum trebuie ea salvată din ghearele populiştilor de dreapta. Nici nu au trecut bine alegerile, că decizia democratică a 200 de milioane de oameni care au mers la urne a fost deja diluată, relativizată, reinterpretată. Este un mod de a le da peste nas alegătorilor şi de a da apă la moară euroscepticilor şi duşmanilor Uniunii.
Corespondentul DW la Bruxelles Bernd Riegert
Dacă parlamentarii şi liderii de state şi guverne, care sunt toţi şi membri de partid, nu dau doi bani pe modelul candidaţilor de top, atunci trebuie să precizeze acest lucru înainte de alegeri şi nu după ele. Dacă Manfred Weber este considerat un candidat nepotrivit pentru şefia Comisiei, din cauza lipsei sale de experienţă, atunci nu ar fi trebuit să primească primul loc pe lista electorală a creştin-democraţilor. Deficitele unui Weber neexperimentat şi necarismatic sunt ştiute deja de mai mult timp. Acum este însă prea târziu, alegerile au trecut şi avem rezultatul lor.
Eroare repetată
Iritant în mod special la şahul privind poziţiile-cheie de la Bruxelles este faptul că acesta se repetă ca în urmă cu cinci ani. Atunci, candidatul de top al popularilor europeni, care au câştigat scrutinul, Jean-Claude Juncker, a solicitat postul de preşedinte al CE, dar cancelara germană Angela Merkel a avut brusc îndoieli. Doar după presiuni publice în Germania a cedat Merkel şi a aprobat numirea lui Juncker. Nu a învăţat nimeni nimic de atunci? Se pare că nu. Cel care se opune de data aceasta principiului candidaţilor de top este preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.
Sigur că repartizarea mandatelor în PE complică şi mai mult lucrurile de data aceasta, fiind mai greu de alcătuit o majoritate în PE. Iar grupul parlamentar liberal respinge deodată modelul candidaţilor de top. Dar asta nu înseamnă că UE nu trebuie să-şi respecte promisiunile din campania electorală.
Va urma acum un nou summit european peste două săptămâni pentru numirea personalului de vârf al UE. Până atunci, să sperăm că actorii implicaţi îşi vor reaminti că trebuie să ţină seama de regulile democraţiei, pe care nu le pot schimba după vot. Manfred Weber nu este în mod clar cel mai bun candidat pentru postul de preşedinte al CE, dar este candidatul de top al celui mai mare grup parlamentar. Eurodeputaţii şi liderii din Consiliul European trebuie să respecte voinţa alegătoriulor, altfel îşi pierd orice credibilitate.
Lucru pe care nu şi-l pot permite defel. Mai ales pentru că au pe agendă probleme mult mai grele decât cele de personal: protecţia climei, migraţia, lumea digitală, conflictele comerciale, bugetul pe termen lung al UE. Şi ar mai fi şi altele.
