Pe lângă artiștii invitați la petrecerile unde participa și Laura Codruța Kovesi au fost chemați la audieri în dosarul deschis ce o vizează pe fosta șefă a DNA și politicieni mai vechi, printre care Vasile Dîncu, fostul vicepremier, scrie Gazeta de Cluj.
„Am cunuscut-o pe doamna procuror Kovesi care urmare a prezenței mele la diverse festivități, mai mult sau mai puțin oficiale sau private, organizate de Serviciul Român de Informații. Eu am o relație de prietenie veche cu domnul George Maior și, în virtutea acestei relații și a funcției pe care domnia sa a ocupat-o la un moment dat, am participat la mai multe festivități de genul celor menționate anterior. La astfel de festivități era prezentă și doamna Kovesi Laura Codruța, cum de altfel era prezent și și domnul Ghiță Sebastian Aurelian. Festivitățile organizate de Serviciul Român de Informații erau ocazionale fie de sărbătorirea unor evenimente publice și naționale, fie de sărbătorirea unor zile de naștere sau a unor sărbători religioase, iar cu aceste prilejuri caracterul festivităților organizate nu era tocmai unul oficial.
La aceste festivități participau mai multe persoane și din câte țin minte erau invitați și șefi de partide, șefi ai instituțiilor importante din stat, respectiv Parlament, Guvern, precum și alte personalități ale vieții publice în general. Existau astfel de întâlniri organizate la vilele de protocol al Seriviciului Român de Informații, respectiv vilele K2 și/sau T14.
Menționez că în situația organizării unor festivități oficiale, personal am remarcat printre invitați și alți reprezentanți ai magistraturii și mă refer aici la doamna Alina Bica, care la vremea aceea conducea DIICOT-ul, precum și alți magistrați despre care cred că erau militari pentru că erau îmbrăcați în uniformă.
În situația organizării unor întâlniri private, doamna Kovesi Laura Codruța, era singurul magistrat prezent, iar această situație se datora apropierii pe care dumneaei o avea, în special față de domnul Florian Coldea, ca reprezentant al Serviciului Român de Informații”, a declarat Vasile Dîncu în fața procurorilor, potrivit Antena3.
Sebastian Ghiță a spus, cu ceva timp în urmă, că Fane Lăutaru și Mariana erau muzicanții preferați și care au cântat la mai multe petreceri la care a participat și fosta șefă a DNA. „Ca tot omul. Îi plăcea muzica, îi plăceau prietenii, era în largul ei, ca orice om. Cânta și ea versurile. Era un om normal, după aceea a ajuns mai cyborg, fără sentimente. Înainte cred că încă n-o topiseră răul și minciuna”, a declarat într-o emisiune televizată la România TV, Sebastian Ghiță. Totodată, fostul politician amintea de o petrecere la Sinaia, unde a cântat împreună cu Vasile Dîncu și cu Codruța Kovesi celebra melodie – „La Chilia-n port”. Melodie foarte dragă fostei șefe a DNA.