Dragnea îi dă replica lui Iohannis: Omul ăsta se scaldă în ridicol şi penibil de foarte mult timp. Nu am spus că îmi anunţ candidatura

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, miercuri, că partidul său nu a boicotat niciun referendum, iar el nu a fost condamnat pentru fraude la referendum, susţinând că preşedintele Klaus Iohannis „se scaldă în ridicol şi în penibil”.

„Omul ăsta se scaldă în ridicol şi penibil de foarte mult timp. Aţi spus că e un sfârşit de campanie încordat. Pentru noi nu e, e pentru toţi cei care au aruncat cu ură şi venin pentru că asta ştiu să facă. Unu: PSD nu a boicotat niciun referendum. Niciun referendum nu a fost boicotat de PSD, dimpotrivă, cei care au boicotat un referendum au fost USR, PLUS, PNL, el. (…) Eu nu am fost condamnat pentru fraude la referendum. (…) Eu îi spun lui Iohannis: astea sunt visele lui, că se schimbă majoritatea după alegeri. Ce legătură au europarlamentarele şi referendumul cu majoritatea parlamentară? Hai să vedem ce hotărăsc românii. Îl asigur pe Iohannis că PSD va fi aici şi luni, şi marţi, şi miercuri şi joi şi va fi şi în decembrie, când va fi izgonit de la Cotroceni. El asta trebuie să ştie. Omul ăsta a ajuns să mă viseze şi ziua şi noaptea. Eu cred că nu are alt gând decât Liviu Dragnea, cum să mor eu, cum să mă condamne pe mine, nu are altă preocupare, are o obsesie”, a afirmat Dragnea, la România Tv.

El a precizat că nu a spus că duminică îşi anunţă candidatura la prezidenţiale.

„Eu am spus ceea ce spun de câteva luni de zile: că după alegerile europarlamentare o să anunţăm. Nu am spus că îmi anunţ candidatura, nu am spus nimic nou. Dar bineînţeles că ăştia, disperaţi să nu slăbească presiunea pe completul de judecată, pentru că sunt nişte presiuni inimaginabile…”, a spus Dragnea, adăugând că presiunile sunt făcute de „tot sistemul, la comanda lui Iohannis”.

Întrebat dacă are dovezi în acest sens, Dragnea a răspuns: „Uite, am visat eu”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că PSD încearcă şi instituţional „să boicoteze referendumul”, şeful statului susţinând că Liviu Dragnea „a dat ordin la CNA” să ignore referendumul din 26 mai. Iohannis a afirmat cu privire la afirmaţiile preşedintelui PSD că duminică se va anunţa candidatul social-democraţilor la prezidenţiale, că în acea zi se va anunţa doar că social-democraţii au pierdut alegerile. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolojan mai pierde un proces în PNL

    Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă...

    Românii au cheltuit în străinătate în 4 luni 2,9 miliarde euro

    În primele patru luni din acest an, românii au...

    Rareș Bogdan despre dezastrul Bolo: Dacă-i pui paiete unei maimuțe nu înseamnă că e Stiglitz

    Dezastrul economic marca Bolojan putea fi evitatAud români care...

    PNRR, un eșec pentru România

    România mai are la dispoziție puțin peste o lună...

    Premierul suedez: Nu va exista un război între Rusia și o țară NATO

    Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a respins posibilitatea unui conflict...

    Profitul Samsung a crescut cu 1800%, dar prețul acțiunilor scade. DE CE?

    Compania sud-coreeană Samsung Electronics a înregistrat un profit operațional...

    Japonia vrea 10 milioane de roboți

    Guvernul japonez a prezentat o strategie revizuită pentru dezvoltarea...

    Articole relationate

    Categorii populare