274 milioane lei pentru modernizarea unor drumuri, ambulatorii, şcoli şi infrastructură socială din judeţele Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi

Vicepremierul Vasile-Daniel Suciu a semnat luni şapte contracte de finanţare din fonduri europene, în valoare de 274 de milioane lei, pentru modernizarea unor drumuri, ambulatorii, şcoli şi infrastructură socială din judeţele Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), proiectele sunt finanţate din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, coordonat de MDRAP.

Pentru judeţul Dolj au fost semnate contractele de finanţare pentru modernizarea a două tronsoane de drum judeţean pe o lungime totală de aproape 70 de kilometri, respectiv DJ 561 A (Giurgiţa – Urzica Mare – Urzicuţa – Afumaţi – Boureni – Băileşti – Bălăşan – Moţăţei Gară – Moţăţei) şi Moţăţei – Dobridor – Unirea – Pleniţa – limită jud. Mehedinţi).

Alte proiecte pentru judeţul Olt vizează conversia în centru de zi pentru bătrâni a unei clădiri în stare de degradare, care a avut destinaţia de şcoală comunală în localitatea Ghizdăveşti (comuna Celaru), precum şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Orăşenesc Segarcea.

În judeţul Vâlcea se finanţează extinderea şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal „Costache Nicolescu” din Drăgăşani, modernizarea instituţiilor de învăţământ, culturale şi recreative şi a infrastructurii în oraşul Bălceşti (Şcoala V-VIII – Liceul „Petrache Poienaru”; Şcoala Gimnazială Otetelişu; îmbunătăţirea spaţiilor publice urbane din Bălceşti, prin modernizarea căilor de acces).

Un alt proiect al cărui contract de finanţare a fost semnat luni este cel pentru extinderea şi dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat din Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, din judeţul Mehedinţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolojan mai pierde un proces în PNL

    Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă...

    Românii au cheltuit în străinătate în 4 luni 2,9 miliarde euro

    În primele patru luni din acest an, românii au...

    Rareș Bogdan despre dezastrul Bolo: Dacă-i pui paiete unei maimuțe nu înseamnă că e Stiglitz

    Dezastrul economic marca Bolojan putea fi evitatAud români care...

    PNRR, un eșec pentru România

    România mai are la dispoziție puțin peste o lună...

    Premierul suedez: Nu va exista un război între Rusia și o țară NATO

    Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a respins posibilitatea unui conflict...

    Profitul Samsung a crescut cu 1800%, dar prețul acțiunilor scade. DE CE?

    Compania sud-coreeană Samsung Electronics a înregistrat un profit operațional...

    Japonia vrea 10 milioane de roboți

    Guvernul japonez a prezentat o strategie revizuită pentru dezvoltarea...

    Articole relationate

    Categorii populare