Scandal în guvernul italian: Coaliția s-ar putea rupe după alegerile europarlamentare

Guvernul italian este ‘paralizat’ de luptele dintre partenerii coaliţiei, care desfăşoară campanii concurente pentru alegerile europarlamentare, a afirmat Giancarlo Giorgetti, secretar general al guvernului şi un membru-cheie al cabinetului, transmite dpa.

‘Campania pentru alegeri a paralizat guvernul’, a declarat Giorgetti, membru al Ligii (extremă dreapta), într-un interviu pentru cotidianul La Stampa de luni.

Giorgetti este mâna dreaptă a şefului Ligii, Matteo Salvini, vicepremier şi ministru de interne, aflat tot mai mult în dezacorduri cu aliaţii săi populişti din Mişcarea 5 Stele (M5S).

‘În ultimele trei săptămâni, guvernul a fost în standby pentru campania electorală’, şi, în loc să se discute ‘ce trebuie să facem în Italia şi în Europa’, a fost ‘haos’, a adăugat Giancarlo Giorgetti.

Cele două formaţiuni au avut recent dispute în privinţa migraţiei, taxelor, drogurilor uşoare şi ajutoarelor sociale.

Din cauza dezacordurilor politice, agenda şedinţei de guvern de luni este încă incertă.

Potrivit lui Giorgetti, comunicarea şi relaţiile personale între parteneri coaliţiei au devenit tensionate, iar, când se întâmplă aceasta, ‘guvernarea devine imposibilă’.

Există de mai mult timp speculaţii că parteneriatul inconfortabil între Liga şi M5S, format în urmă cu un an, s-ar putea destrăma după scrutinul europarlamentar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare