Sceneta ratată a confruntării Weber-Timmermans de la televiziunea germană

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Bernd Riegert

În duelul televizat la postul public german ARD între principalii candidați la europarlamentare nu s-a vorbit despre cel mai important subiect și a fost prea multă armonie..

Manfred Weber (PPE, în stânga imaginii) și Frans Timmermans (PES) (picture-alliance/dpa/Bildfunk/R. Vennenbernd)

Primul duel televizat la postul public german ARD între așa-numiții candidați de vârf ai marilor partide, germanul Manfred Weber (Creștin-Democrați) și olandezul Frans Timmermans (Social-Democrați), a fost accesibil numai unei mici părți a electoratului european. Emisiunea produsă de ARD a fost urmărită numai de publicul german. La nivel european, cei doi vor intra într-un singur duel, săptămâna viitoare la Bruxelles, pentru toate televiziunile publice din Europa. 

Bernd Riegert

Bernd Riegert, DW-Bruxelles

De aceea, candidaților le este foarte dificil să se facă cunoscuți. Înaintea duelului televizat din Germania, numai 25 la sută dintre potențialii telespectatori știau cine este Manfred Weber. Frans Timmermans le este cunoscut numai specialiștilor. Conform sondajelor din Germania, conservatorii de la CDU/CSU îi devansează pe social-democrați. E greu de crezut că aparițiile clasice la TV ar mai putea schimba ceva. Pentru că Frans Timmermans oricum nu poate fi votat în Germania. Nu există buletine de vot europene, ci numai naționale. 

Dans armonic

Timmermans a vorbit despre taxarea dioxidului de carbon în Europa. Și Weber a fost de acord cu mai multă implicare în conservarea climei, dar numai cât să-i convină industriei auto germane. Ambii își doresc o Europă mai puternică, drepturi egale pentru femei și un sistem corect de taxare. Nu au existat diferențe majore de atitudine între cei doi funcționari europeni. Timmermans a fost ceva mai agresiv: ”Trebuie să ne schimbăm atitudinea, pentru a salva mediul”. Mesajul bavarezului Weber a fost ”Să ajutăm agricultorii și să reducem influența concernelor”. 

Moderatorii vădit pro-europeni ai ”duelului” ar fi trebuit, poate, să le spună telespectatorilor că, de fapt, nici unul dintre cei doi nu prea are șanse să devină președinte al Comisiei Europene. Timmermans, fost ministru olandez, comisar eficient, poliglot și provenit dintr-o familie de diplomați, ar fi cu siguranță în stare să administreze cu succes Comisia Europeană. Dar familia sa politică este prea slabă. În Consiliul European, care are dreptul să propună candidatul pentru post, șefii de stat și de guvern conservatori dețin majoritatea. Perpective slabe, așadar. 

Nici unul dintre candidați nu a câștigat în final

Manfred Weber conduce cel mai puternic grup din Parlamentul European, dar există dubii cu privire la competența sa. Nu a avut niciodată responsabilitate guvernamentală, nu a condus niciodată o instituție publică, nu prea vorbește nicio limbă străină și nici nu poate fi sigur de sprijinul tuturor conservatorilor din Consiliul European. Pentru a fi numit în parlament la propunerea Consiliului, un ”Spitzenkandidat” trebuie să-și construiască o majoritate. De această dată e nevoie de creștin-democrați, de socialiști, de liberali sau de ecologiști, pentru a putea face față opoziției eurosceptice. Analiștii din Bruxelles sunt sceptici în privința acestei reușite a lui Weber. 

Singurul lucru cu adevărat surprinzător la această dezbatere a fost faptul că nici unul dintre cei doi candidați nu a menționat măcar o dată cel mai mare dușman comun: populiștii de dreapta, care în multe țări UE adună tot mai mulți susținători. O rețetă împotriva pericolului de dreapta? Nimic. Nici din partea lui Weber, nici din partea lui Timmermans. Tăcere deplină cu privire la cel mai important subiect. Bizar. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump mută cu Rusia ca să lovească China

    Administrația Trump insistă asupra unor relații mai strânse cu...

    Capul de copil al lui Brâncuși expus la Iași

    Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist...

    Trump spune că ar putea merge in acest an in Rusia

    Președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei...

    2 militari germani care lucrează pentru NATO agresați in Olanda: Jos NATO

    Doi soldați germani, membri ai sediului operațional NATO din...

    Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din Berlin

    Producătorul auto german Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din...

    Scandalul armelor musulmanilor bosniaci pentru Ucraina

    Vladimir Zelenski a încercat să cumpere arme în valoare...

    Trump nu a exclus posibilitatea unei noi prelungiri pentru a permite achizițiile de petrol din Rusia

    Marți, președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea...

    Articole relationate

    Categorii populare