Lider PSD cere modificări „ceva mai ample şi în compoziţia echipei guvernamentale şi în structura Executivului”

Senatorul PSD Şerban Nicolae susţine că, la acest moment, este nevoie de modificări „ceva mai ample şi în compoziţia echipei guvernamentale şi în structura Executivului” şi precizează că decizia premierului Viorica Dăncilă de a merge în continuare pe remanierea guvernamentală şi nu pe cea a restructurării Guvernului în Parlament este o „opţiune individuală”.

El a precizat vineri, la Senat, că despre aceste lucruri va discuta în Comitetul Executiv Naţional al PSD după alegerile europarlamentare.

„E o opţiune individuală. Din punctul meu de vedere, este necesară o discuţie despre remanierea guvernamentală după alegerile europarlamentare, tocmai pentru că noi nu parazităm alegerile şi votul pe care îl dau cetăţenii cu teme secundare sau de interes particular, dar cred că ar fi nevoie de o restructurare a Guvernului, nu pentru că ar trebui să verificăm majoritatea deja existentă şi verificată în Parlament, ci pentru eficientizarea activităţii guvernamentale. La acest moment, e nevoie de modificări ceva mai ample şi în compoziţia echipei guvernamentale şi în structura Guvernului. Dar asta voi discuta în faţa colegilor mei la Comitetul Executiv al PSD. Faptul că doamna prim-ministru are o opţiune proprie în această privinţă nu înseamnă că e exclusă oricare dintre variante”, a afirmat Şerban Nicolae. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tâlharul Coldea

    Coldea, telefonul și reflexul vechi al puterii care nu...

    Marilena Rotaru despre Odiseea: Mă îngrozesc!!!

    Aud și văd tot felul de opinii despre filmul...

    Trump vrea să lovească in Mali, dar va intra in coliziune cu Rusia

    Statele Unite iau în considerare atacul asupra grupării Jamaat...

    Una din trei mașini hibride plug-in vândute în Europa este o marcă chinezească

    Mărcile auto chineze au reprezentat luna trecută peste o...

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților după...

    Articole relationate

    Categorii populare