Podul la care visează Putin și China

Unul dintre cele mai mari proiecte ale actualului mandat al președintelui Vladimir Putin – podul de peste Volga, în valoare de 130-140 de miliarde ruble (1,8 – 1,9 miliarde de euro), ar putea fi construit de către compania Mostotrest, care aparține omului de afaceri Arkadi Rotenberg, susține cotidianul economic Vedomosti, citând două surse de încredere, transmite Vești din Rusia.

Această comandă ar putea deveni una dintre cele mai importante pentru Mostotrest, de la construirea Podului din Crimeea, dar rolul companiei în proiect încă se discută, însă, după toate probabilitățile, întreprinderea va încheia contract pentru întreaga lucrare și va face podul.

Podul de peste Volga, cu ocolirea orașului Toliatti, este primul proiect al coridorului internațional de transport Europa – China de Vest, subliniază un responsabil al corporației de stat Avtodor. Lucrarea a fost inclusă, deja, în planul de dezvoltarea a infrastructurii rutiere. Primii bani au fost alocați la sfârșitul lunii martie; printr-o ordonanță a guvernului federal, regiunea Samara va primi, în următorii trei ani, 30,8 miliarde de ruble. ”Sperăm că finanțarea, inclusiv cea de la buget, va fi majorată”, spune guvernatorul regiunii, Dmitri Azarov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare