Tăriceanu e bucuros ”parțial” după achitare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni seara, după ce instanţa supremă l-a achitat în dosarul de mărturie mincinoasă că decizia nu poate decât să-l bucure, însă bucuria sa este parţială. El a mai spus că a fost supus unei presiuni publice uriaşe.



”Sigur că o astfel de decizie nu poate decât să mă bucure, dar bucuria mea este parţială, pentru că într-adevăr după avatarurile prin care am trecut începând din 2015 – purtat la parchet, purtat în instanţă, cu o presiune publică uriaşă asupra mea, care i-a afectat pe toţi cei din jurul meu, tot acest calvar astăzi s-a încheiat. Bucuria mea este umbrită de faptul că ştiu că foarte mulţi alţi oameni care au fost sau sunt în aceeaşi situaţie cu mine nu şi-au încheiat încă procesele”, a declarat la Antena 3 Călin Popescu Tăriceanu.

El l-a dat ca exemplu pe Dan Radu Ruşanu, ”care şi-a văzut toată cariera profesională şi politică distrusă”.

”Nu pot să nu mă gândesc câte nedreptăţi s-au întâmplat, câte abuzuri au avut loc, ce tragedie s-a aşternut peste România, pentru că toate aceste lucruri au contribuit într-o măsură importantă la degradarea percepţiei despre ţara noastră şi în rândul românilor”, a adăugat Tăriceanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea americano-ruso-arabă a Lukoil

    Negociatorii continuă să discute acordul de achiziționare a activelor...

    Putin l-a invitat pe Schröder la ziua sa de naștere

    Președintele rus Vladimir Putin, aflând că fostul cancelar german...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    SUA au presat UE, Canada și Lituania pentru a se retrage dintr-o conferință internațională privind dezinformarea

    Administrația președintelui american Donald Trump a făcut presiuni asupra...

    Musk nervos că indienii l-au blocat

    Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a acuzat câțiva oameni de...

    Articole relationate

    Categorii populare