May amenințată din propriul partid: DEMISIE sau REVOLTĂ

Un membru important din partidul Conservator al premierului Theresa May îi va comunica acesteia în următoarele zile să părăsească funcţia până în iunie sau, în caz contrar, se va confrunta cu o nouă încercare a parlamentarilor de a o înlătura, potrivit Sunday Times, transmite dpa.

Graham Brady, preşedintele influentei Comisii 1922 (grupul parlamentar al partidului Conservator din Camera Comunelor), ar urma să îi comunice premierului Theresa May că 70% din parlamentarii conservatori doresc ca premierul să îşi dea demisia pentru modul în care a gestionat dosarul Brexit.

Premierul Theresa May a supravieţuit unui vot de încredere în luna decembrie şi, conform regulilor de partid, nu pot fi contestată din nou timp de un an. Cu toate acestea, circulă zvonuri conform cărora conservatorii ar putea schimba regulile pentru a permite o nouă contestare a şefului executivului.

În partidul premierului britanic continuă să existe nemulţumiri pe scară largă în legătură cu modul în care a fost gestionat Brexitul, iniţial programat pentru 29 martie, amânat într-o primă fază până pe 12 aprilie şi ultima oară până pe 31 octombrie, deoarece Theresa May nu a reuşit să obţină votul parlamentarilor britanici asupra acordului negociat cu Bruxelles-ul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea americano-ruso-arabă a Lukoil

    Negociatorii continuă să discute acordul de achiziționare a activelor...

    Putin l-a invitat pe Schröder la ziua sa de naștere

    Președintele rus Vladimir Putin, aflând că fostul cancelar german...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    Articole relationate

    Categorii populare