Bonus de pensionare de 40 milioane USD pentru șeful încarcerat al Nissan-Renault

Directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, a aprobat bonusul de pensionare în valoare de 40 de milioane de dolari pentru Carlos Ghosn, ca parte a propusului pachet de pensionare care alimentează speculaţiile referitoare la informaţiile deţinute de şefii producătorului auto nipon privind remuneraţia fostului preşedinte al Nissan, se arată într-un articol publicat luni de Financial Times (FT), transmite Agerpres.

Conform unui document din 2012 consultat de FT, Hiroto Saikawa a aprobat un contract de muncă pe 10 ani pentru Ghosn ca „preşedinte emerit”, care-i permite să folosească în continuare proprietăţile imobiliare ale companiei din Rio de Janeiro, Paris şi Liban.

Conform acordului, Nissan va face o plată excepţională de 40 de milioane de dolari pentru rolul de consilier, după ce Ghosn a demisionat din funcţia de preşedinte, şi-i va acorda un salariu anual de 4,4 de milioane de dolari, care ar putea creşte la şase milioane de dolari dacă firma îndeplineşte anumite obiective.

De asemenea, Ghosn va putea folosi birourile şi proprietăţile imobiliare din Japonia şi din alte locaţii.

Aceleaşi proprietăţi imobiliare au apărut în investigaţia internă privind activitatea lui Ghosn la Nissan, în care producătorul auto nipon a descoperit că el a acţionat inadecvat în privinţa modului în care au fost achiziţionate proprietăţile şi a sumelor de bani cheltuite pentru renovarea lor, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare