spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-3.5 C
București

Magazine jefuite şi incendiate pe Champs-Elysées

Magazine jefuite şi incendiate pe bulevardul Champs-Elysées, pietre de pavaj aruncate împotriva forţelor de ordine, o sută de persoane reţinute, aşa arată bilanţul unei noi izbucniri de violenţă care a marcat sâmbătă capitala Franţei, Paris, în a 18-a zi de mobilizare a ‘vestelor galbene’ în ultimele http://agerpres.ropatru luni împotriva politicii sociale şi fiscale a preşedintelui Emmanuel Macron, relatează AFP și Agerpres.

Pe celebra arteră Champs-Elysées, manifestanţii au dat foc mai multor chioşcuri de ziare şi magazine, jefuite deja, scene care au adus aminte de imaginile de violenţă ce au făcut înconjurul lumii pe 1 decembrie.

Foto: (c) JULIEN DE ROSA / EPA


Forţele de ordine a replicat cu tiruri de gaze lacrimogene, care au împânzit bulevardul cu o ceaţă groasă.

‘Există un anumit număr de oameni care nu au venit decât pentru a vandaliza’, a afirmat ministrul de interne Christophe Castaner, potrivit căruia în jur de 1.500 de militanţi ‘ultra-violenţi’ s-au infiltrat printre cei aproximativ 10.000 de manifestaţi număraţi la Paris.

Potrivit autorităţilor, 14.500 de persoane manifestau în toată Franţa la ora 13.00 GMT.

Un bilanţ comunicat puţin după 15.00 GMT de prefectura de poliţie indica o sută de persoane reţinute.

Potrivit cifrelor oficiale, contestate de ‘vestele galbene’, sâmbăta trecută au fost 28.000 de manifestanţi, de zece ori mai puţini decât la începutul mişcării.

Foto: (c) YOAN VALAT / EPA


Noua zi de manifestaţii a intervenit la capătul a două luni de dezbateri organizate în toată Franţa la iniţativa autorităţilor şi care au strâns aproape o jumătate de milion de persoane. Guvernanţii vor ca astfel să canalizeze furia şi să facă să apară propuneri, însă demersul lor nu reuşeşte să convingă ‘vestele galbene’ cele mai vehemente. ‘Marea dezbatere este o mascaradă’, a comentat Jean-François Bernard, unul din manifestanţii parizieni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Alianța strategică privind mineralele critice. ROMÂNIA NU EXISTĂ

    Reprezentanții a aproximativ 20 de țări, inclusiv țările G7,...

    Ce audiențe a făcut „Melania” și ce bani s-au încasat

    Documentarul despre Prima Doamnă a SUA, „Melania”, a încasat...

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Tensiunile dintre Emirate și Arabia Saudită

    A devenit mai dificil pentru angajații companiilor cu sediul...

    Trump vrea ca India și China să investească in industria petrolieră venezueleană

    Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, la bordul...

    Articole relationate

    Categorii populare