Momente tensionate în timpul vizitei ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi. Oficialul a fost oprit de mai mulţi părinţi nemulţumiţi că aşteaptă de câteva ore ca medicii să-şi facă timp şi pentru copiii lor. Reproşurile oamenilor nu au ocolit nici starea deplorabilă a spitalului, transmite Digi 24.
Părinţii care şi-au adus copiii la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria s-au înfuriat pentru că, spun ei, medicii erau mai preocupaţi de vizita ministrului Sănătăţii decât de tratarea pacienţilor. Un alt motiv au fost dotările: un bărbat cu doi copii în braţe a urcat cinci etaje pe scări, pentru că lifturile nu funcţionau.
„Uitați, un domn a venit cu doi copii, cu trei copii… În brațe am venit cu ei până sus”, se plângea o femeie.
„Am ceva timp de când stau pe hol, am vreo două ore. Am un copil internat. Am un copil de 12 ani, l-am internat cu pneumonie”, spunea o alta. Nicolae Bănicioiu recunoaşte că situaţia în spital nu este tocmai bună, dar dă vina şi pe părinţi.
„Nu-mi place faptul că nu există locuri speciale de așteptare și ați văzut că se creează tot felul de situații neplăcute. E adevărat că aici ai de-a face cu pacienți care nu pot înțelege nici… cum să zic, nici aglomerația. Deci cu copiii trebuie un alt comportament”, a declarat ministrul Sănătății, transmite Digi 24.Şeful Consiliului Judeţean Iaşi se plânge că o astfel de unitate medicală este greu de întreţinut.
„Spitalul de copii pentru noi este cea mai mare problemă dintre toate spitalele pe care le avem în subordinea Consiliului Județean. De doi ani de zile, facem proiectele și planurile. Astăzi, de exemplu, avem proiectul tehnic gata, deci nu doar studiul de fezabilitate”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași.
La Spitalul de Pediatrie din Iași ar trebui investite peste 22 de milioane de euro, bani care ar trebui să vină de la Ministerul Sănătăţii, dar nimeni nu poate spune cand s-ar putea intampla acest lucru.
VIDEO: Vizită cu scandal a ministrului Nicolae Bănicioiu la un spital
Hot this week
Topics
- #ALEGERIMOLDOVA
- #AtacuriFranta
- #AtacuriGermania
- #BarrosoGoldman Sachs
- #BarrosoGoldmanSachs
- #BlackLivesMatter
- #cannes2018
- #Centenar
- #Elysee2017
- #Euro2016
- #FreeIran
- #IerusalimIsrael
- #Mosul
- #OlimpiadaRio
- #PRESIDENTIELLE
- #protesterestrictii
- #regelemihai
- #ReginaAna
- #tragediebals
- #WhiteHouse2016
- Actualitate
- Agricultura
- Alegeri 2019
- ALEGERI 2020
- alegeri ungaria
- Alin Colesa
- Analize
- Arad
- Armata
- Auto
- Basarabia
- Brașov
- Brexit
- campania electorală pnl satu mare
- Campanie Crin Antonescu
- Campanie Cristian Diaconescu
- campanie electorală alianță dreapta
- campanie electorală euro pnl
- Campanie electorală Locale PNL
- campanie electorală pmp
- Campanie electorală PNL Giurgiu
- campanie electorală pnl maramures
- campanie electorală pnl prahova
- campanie electorală pnl teleorman
- Campanie electorală PSD
- campanie electorală psd brasov
- campanie electorală psd bucuresti
- campanie electorală psd caras severin
- campanie electorală psd dâmbovița
- campanie electorală psd gorj
- Campanie electorală PSD Hunedoara
- campanie electorală psd mehedinti
- Campanie electorală PSD Mures
- Campanie electorală PSD-turul 1 prezidențiale
- Campanie parlamentare PNL
- Campanie parlamentare PSD
- campanie parlamentare psd suceava
- Campanie PNL Brașov Alegeri Parlamentare
- Campanie prezidențială PNL
- Caraș Severin
- Cluj
- Comert
- Comunicate
- Constanța
- Controversa Zilei de Andrei Bădin
- Cornel Folescu
- coronavirus
- Cristian Terheș
- Criza migranților
- Criza politică
- Cronavirus
- Cultură
- Dâmbovița
- Daniel Gheba
- Dezvaluiri
- Diasporă
- Dolj
- Economie
- Eugen Pîrvulescu
- Exclusiv
- Externe
- Fapt Divers
- Featured
- Financiar
- Gabriela Horga
- George Simion
- Giurgiu
- Gorj
- Hidro Prahova
- highlight
- Hunedoara
- Iași
- Interviu
- Jaro Robert Marșalic
- Justitie
- Laura Vicol
- Lifestyle
- Locale 2016
- Maramureș
- Marcel Vela
Mai mult
Categorii populare

