Frescă din secolul XV-lea identificată într-o biserică din Târgu Mureș

O frescă realizată în secolul al XV-lea reprezentându-l pe Ladislau cel Sfânt, fost rege al Ungariei din perioada 1077-1095, a fost descoperită în timpul lucrărilor de restaurare a Bisericii Reformate din Cetatea Târgu Mureş, cel mai important monument medieval din municipiu, a anunţat, marţi, directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soos Zoltan conform Agerpres.

Potrivit acestuia, fresca a fost identificată pe latura nordică a navei bisericii şi este prima ocazie când reprezentarea regelui cavaler apare într-o biserică urbană.

„S-a identificat ultima scenă din iconografia Sfântului Ladislau, victoria asupra cumanului păgân. Ultima renovare generală a bisericii a fost efectuat în 1907, iar renovările ad-hoc din anii ’70 au adus mai multe daune monumentului medieval. În prezent se lucrează la înlăturarea tencuielilor de ciment şi este în curs renovarea ancadramentelor altarului, la săpăturile arheologice din nava bisericii, respectiv cercetarea de paramenţi (n. r. – parte exterioară a unei construcţii). Mulţumim pentru sprijiul financiar acordat de statul maghiar şi multe mulţumiri enoriaşilor bisericii pentru răbdare. Sunt convins că oraşul nostru se va îmbogăţi cu un alt monument frumos şi măreţ prin efortul comun”, a arătat Soos Zoltan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare