Un peremist în conducerea partidului lui Cioloș. Revoltă în PLUS

Printre cei 50 de membri care formează Consiliul Naţional al PLUS se numără şi clujeanul Sandu Băbăşan, fost membru PRM. Potrivit surselor Adevărul, cu o seară înaintea Congresului, mai mulţi delegaţi PLUS din Cluj i-au trimis o scrisoare lui Dacian Cioloş în care i-au cerut să renunţe la Sandu Băbăşan. Scrisoarea nu a avut niciun efect, Băbăşan fiind păstrat de Cioloş pe lista propusă pentru Consiliul Naţional şi validată ulterior de Congres, scrie Adevărul.

În scrisoarea obţinută de Adevărul, cei 20 de delegaţi PLUS din Cluj susţin: ”Regăsim cu regret un nume care ridică mari probleme pentru imaginea partidului şi a preşedintelui său. Este vorba de Sandu Băbăşan. Acesta a fost o persoană cu un rol important într-un partid nefrecventabil (PRM), fiind mandatar financiar al partidului. De asemenea, este fratele lui Sergiu Băbăşan ( fost candidat PRM la Primăria Satu-Mare, inculpat penal). În acest caz însă asocierea dintre Sandu Băbăşan şi Srgiu Băbăşan rezultă din rolul lui Sandu Băbăşan în cadrul SC KYO INC SRL. Considerăm că asocierea numelui lui Dacian Cioloş şi a partidului PLUS cu persoane asupra cărora planează suspiciuni rezonabile şi care au avut un rol important în PRM ridică mari probleme de imagine, cu un mare potenţial de discreditare a lui Dacian Cioloş şi a PLUS” (scrisoarea completă e la finalul textului, alături de linkurile care probează afirmaţiile delegaţilor clujeni).

La Congresul PLUS de sâmbătă a fost prezent şi Ciprian Bucur, fostul minsitru pentru relaţia cu Parlamentul din Guvernul Cioloş. S-a aşezat chiar în rândul doi. Cine este Bucur? Până să ajungă ministru, a fost mâna dreaptă a lui Bogdan Ciucă (om de încredere al lui Dan Voiculescu), preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor când USL a dat primul asalt la Codurile penale (marţea neagră din 2013). În noiembrie 2015, Bucur a ajuns ministru ”tehnocrat”, fiind impus de PSD, alături de Vasile Dâncu şi Petre Tobă. Potrivit unor surse din conducerea PLUS, Ciprian Bucur nu este membru de partid, ci a fost invitat la Congresul PLUS în calitate de fost ministru tehnocrat, mai scrie sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare