Amenințări cu moartea în dosarul Hexi Pharma

Procurorii au cerut joi la Tribunalul Bucureşti condamnarea directorului general al companiei Hexi Pharma, Flori Dinu, la o pedeapsă maximă cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, urmând ca instanţa să dea sentinţa în acest dosar pe 23 ianuarie.

La ultimul termen al procesului desfăşurat joi, procurorul de şedinţă a solicitat pedepse maxime pentru Flori Dinu şi Mihai Leva, şef de producţie al firmei, dar şi aplicarea unei amenzi penale companiei Hexi Pharma.

În ultimul cuvânt, Flori Dinu a cerut judecătorului care se ocupă de acest caz, Mitu Stegaru, să fie achitată, susţinând că a fost pusă sub acuzare în acest dosar pentru că trebuia găsit un vinovat după moartea patronului companiei, Dan Condrea.

Ea a mai spus că, după ce a fost pusă sub acuzare, a primit ameninţări cu moartea.

„Apreciez că am fost acuzată pentru fapte pe care nu le-am comis. La începutul urmăririi penale, actele de la dosar nu conţineau numele meu, însă, după moartea lui Codrea, am fost pusă sub acuzare pentru a da satisfacţie opiniei publice. Am fost reţinută şi arestată în ‘festivalul cătuşelor’. Am primit ameninţări cu moartea. Parchetul mă acuză că, în calitate de director, am semnat nişte documente pe care le-am depus la Ministerul Sănătăţii. Din declaraţiile de la dosar rezultă că eu nu am participat şi nu am fost niciodată implicată în procesul de întocmire a reţetelor. Un director nu are cum să verifice fiecare document în parte. Nu am fost implicată în procesul de producţie. Eu am fost informată că produsele respectau concentraţiile de pe etichete. La dosar nu există niciun studiu de specialitate sau un raport care să facă legătura între folosirea produselor Hexi Pharma şi apariţia infecţiilor nosocomiale în spitale”, a spus Flori Dinu, în sala de judecată.

La ieşirea de la proces, Flori Dinu a declarat că scopul acestui scandal a fost eliminarea de pe piaţă a companiei Hexi Pharma, care era cel mai mare producător de dezinfectanţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Ucraina cere de la aliați 146 miliarde de dolari până in 2029

    Finanțarea externă totală necesară Ucrainei în perioada 2026-2029 se...

    Prim-ministrul britanic demisionar Keir Starmer pe urmele lui Iohannis

    Prim-ministrul britanic demisionar Keir Starmer, care și-a anunțat demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare