Extrema dreaptă spaniolă creștere importantă în sondaje și ar putea decide guvernul

Partidul de extremă dreaptă Vox şi-ar face intrarea în parlamentul spaniol cu 13% din voturi dacă alegeri legislative ar fi organizate în acest moment, ceea ce ar putea conferi conservatorilor majoritatea, potrivit unui sondaj dat publicităţii miercuri, citat de AFP și Agerpres.

People hold Spanish flags during a demonstration called by the far-right party VOX against Catalan separatists on December 1, 2018 in Madrid. (Photo by OSCAR DEL POZO / AFP) (Photo credit should read OSCAR DEL POZO/AFP/Getty Images)

Această anchetă, prima publicată în acest an, în cotidianul El Mundo, creditează Vox cu 43 până la 45 de locuri. El şi-ar face astfel o intrare răsunătoare în parlament, unde nu a avut niciodată vreun loc. Ultimul sondaj al aceluiaşi institut, Sigma Dos, realizat în iulie, nu-i atribuia suficiente voturi pentru a intra în legislativ.

Premierul Pedro Sanchez nu ar putea rămâne la putere, chiar dacă partidul său socialist spaniol (PSOE) s-ar clasa în frunte cu 22,6% din sufragii, adică cu patru puncte mai puţin decât cele 26,3% care îi erau atribuite în iulie.

Acest sondaj nu atribuie socialiştilor decât între 92 şi 96 din cele 350 de locuri ale Congresului deputaţilor şi Pedro Sanchez nu ar reuşi să formeze o majoritate nici chiar cu aportul voturilor partidului stângii radicale Podemos şi ale formaţiunilor naţionaliste catalane şi basce, care i-a permis învestitura în iunie. Împreună, ele nu ar totaliza decât 167 de locuri, faţă de cele 176 necesare majorităţii.

Partidul Popular (PP, dreapta) ar obţine 19,2%, urmat de liberalii din Ciudadanos, care ar obţine 18,8%.

Dacă PP, Ciudadanos şi Vox şi-ar uni forţele, ele ar obţine o majoritate absolută în legislativ, cu 189 de locuri, potrivit sondajului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump mută cu Rusia ca să lovească China

    Administrația Trump insistă asupra unor relații mai strânse cu...

    Capul de copil al lui Brâncuși expus la Iași

    Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist...

    Trump spune că ar putea merge in acest an in Rusia

    Președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei...

    2 militari germani care lucrează pentru NATO agresați in Olanda: Jos NATO

    Doi soldați germani, membri ai sediului operațional NATO din...

    Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din Berlin

    Producătorul auto german Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din...

    Scandalul armelor musulmanilor bosniaci pentru Ucraina

    Vladimir Zelenski a încercat să cumpere arme în valoare...

    Trump nu a exclus posibilitatea unei noi prelungiri pentru a permite achizițiile de petrol din Rusia

    Marți, președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea...

    Grecia nervoasă după ce o dronă ucrainiană a fost găsită in Lefkada

    Grecia a protestat față de descoperirea unei drone ucrainene...

    Articole relationate

    Categorii populare