Ministrul Apărării în război cu președintele

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat miercuri seara că acţiunile preşedintelui Klaus Iohannis din ultimele săptămâni exced rolului său de mediator.

„Toate aceste afirmaţii ale preşedintelui în mediul public, în media, în ultimele săptămâni nu sunt unele care să îndemne la stabilitate politică cu adevărat. Toate acţiunile dumnealui sunt unele care (…) exced mult rolului pe care dânsul ar trebui să-l aibă de mediator. Ceea ce se întâmplă în contextul nostru de securitate, în zona noastră de apărare, ar obliga în acest moment toate personalităţile publice să aibă un dialog mult mai aşezat, mult mai îndreptat spre interesul şi binele ţării noastre. Este destul de dificil să lucrezi într-un astfel de context în care, din punct de vedere politic, eşti tot timpul şicanat, eşti permanent împins într-o zonă de iritabilitate, sunt lucruri care, pe lângă activitatea extrem de încărcată a fiecăruia, să mai ai timp să mai răspunzi unor astfel de provocări. Cred că lucrurile ar trebui un pic să se liniştească”, a spus Leş, la Antena 3.

El a arătat că discuţiile din CSAT au fost „aşezate”, existând un dialog respectuos între membrii Consiliului, şi că nu a existat nicio discuţie în cadrul şedinţei despre remaniere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare