Șeful USR recunoaște eșecul negocierilor cu puciștii din PSD pentru moțiune

Președintele USR, Dan Barna, a declarat, joi seară, la Digi 24,  că opoziția poartă negocieri cu parlamentari ai puterii pentru susținerea moțiunii de cenzură, însă acestea merg greu. Condițiile puse de unii parlamentari  PSD sunt ca viitorul premier, chiar dacă nu va fi membru de partid, să fie considerat ca unul apropiat de social-democrați, transmite G4Media.

”Avem discuții om la om cu parlamentari din arcul puterii. Unii sunt mai asumați, unii sunt mai ”să vedem, ne mai gândim”. Elementul motivațional ține de varianta aceea a unui premier magic care să nu fie din PSD ca să poată fi acceptat de președinte, dar să fie destul de din PSD ca să fie considerat de restul partidului că au păstrat puterea”, a spus liderul USR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare