Dezvăluiri șocante dintr-un dosar: PROCUROAREA COPY PASTE A AJUNS LA SECȚIA SPECIALĂ PENTRU CERCETAREA MAGISTRAȚILOR

Înființarea secției speciale pentru cercetarea magistraților a fost unul dintre cele mai comentate evenimente juridice ale acestui an. De curând, au fost acceptați și primii procurori care să lucreze aici. Printre ei se numără și o procuroare de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Codruța Simona Chindea, acuzată de patronii unei firme de taxi brașovene că a trimis în instanță un dosar în care declarațiile, consemnate de procuror sau de polițiști, sunt trase la indigo, scrie Evenimentul Zilei.

Numai că în acest caz, așa cum se vede din documente, declarațiile nu au numai câteva expresii identice, ci pasaje întregi sunt copiate, ca și cum inculpații (peste 80 la număr) sau martorii copiau unul peste umărul celuilalt, ca la școală.Este vorba de cazul omului de afaceri Marian Dorha, patronul firmei Martax, trimis în judecată alături de soție, fiică și 136 de angajați. Dintre aceștia din urmă unii au făcut acorduri de recunoaștere și nu mai sunt acum parte în proces.  Am mai scris despre acest caz când, o premieră în Justiția românească, judecătorul cauzei, Alina Mandu, a făcut cerere de abținere, invocând că asupra sa se exercită presiuni, în solicitare ea invocând o ședință a plenului Secției Penale a Curții în care i s-a spus că trebuie să grăbească acest proces, pentru că apăruse legea care permitea pensionarea anticipată. Acum, în același dosar, apare o nouă ciudățenie, de data aceasta legată de felul în care s-a făcut urmărirea penală. Țin să precizez că nu vreau să dau verdicte asupra cazului, ci doar să semnalez lucrurile care țin de tehnica de urmărire penală, de judecare a dosarului. Urmărirea penală a început având la bază trei declarații. Ele sunt absolut identice, sunt preluate chiar și erorile gramaticale. Practic, la acestea diferă doar numele.Trei dintre mărturiile strânse în timpul urmăririi sunt iarăși identice, în proporție de peste 90%. Alte patru sunt copiate una după alta aproape în totalitate. Încă două declarații identice sunt depuse la dosarul de instanță.Unul dintre efectele unei astfel de urmăriri penale, în care martorii și suspecții au ”revelații” gemene tocmai când dau declarații este că mărturiile sunt răsturnate când oamenii vin, unul câte unul, în fața judecătorului și sunt întrebați dacă își mențin afirmațiile făcute în fața procurorului sau judecătorului, mai scrie sursa citată.

INTREGRAL DEZVĂLUIRILE DIN EVENIMENTUL ZILEI

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare