Războiul Italiei cu Bruxellesul: NU SCHIMBĂM O VIRGULĂ

Vicepremierul italian Matteo Salvini a promis joi că guvernul de la Roma nu va schimba nici măcar ‘o virgulă’ din proiectul de buget pentru anul viitor, deşi acesta a fost respins de Comisia Europeană, scrie Politico.eu.

‘Pentru că suntem politicoşi, deschidem scrisorelele de la Bruxelles, le citim, le răspundem. Apoi ei ne scriu din nou şi le răspundem, dar nu schimbăm o virgulă în buget’, a spus Salvini, citat de agenţia ANSA.

‘Dacă Bruxelles-ul sau unii mari profesori doresc o Italie cu o creştere (economică) zero, ei au greşit guvernul sau ministrul’ care ar fi dispuşi să o accepte, a adăugat vicepremierul italian, de asemenea ministru de interne şi lider al formaţiunii de extremă dreapta Liga.

La rândul său, premierul italian, Giuseppe Conte, a declarat postului Bloomberg TV că guvernul său nu are un Plan B, iar ministrul italian de finanţe, Giovanni Tria, a scris luni Comisiei Europene, menţionând: ‘Italia îşi dă seama că a ales o cale ce nu este pe linia regulilor europene. A fost o decizie grea, dar necesară pentru a readuce PIB-ul ţării la nivelurile anterioare crizei şi pentru a ţine cont de actualele dificultăţi ale cetăţenilor italieni’.

Pentru prima dată în istoria UE, Comisia Europeană a respins marţi proiectul de buget al Italiei pentru anul viitor, invocând criteriile europene privind deficitul şi datoria publică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Șeful CJ Dâmbovița: 250 de hectare pentru energie verde, în #Dâmbovița

    Astăzi, am fost într-o vizită de lucru la Cornățelu,...

    Articole relationate

    Categorii populare