Patru din cinci români care trăiesc în mediul urban sunt predispuși să invidieze statutul sau stilul de viață al cunoscuților sau colegilor lor, arată studiul sociologic derulat de compania GfK, la cererea PressOne.
Scopul studiului este de a înțelege cum ne raportăm la tema invidiei, dar și de a afla modul în care − atunci când o conștientizăm − îi putem analiza și corecta manifestările.
Românii sunt predispuși la comparații sociale, în funcție de care își judecă succesele sau eșecurile. 23% dintre respondenți consideră că invidia este principala trăsătură negativă a românilor, ceea ce o clasează pe locul doi, după credulitate, pentru care au optat 24%.
Studiul a fost realizat în perioada 15-24 mai 2018, pe un eșantion de 500 de persoane adulte din populația urbană digitală, ponderat după vârstă, gen, regiune, nivel de studii și dimensiunea localității de proveniență.
Conform rezultatelor studiului:
-80% dintre români invidiază situația profesională a unor colegi de serviciu,
-76% invidiază stilul de viață al cunoscuților,
-48% invidiază posesiunile materiale obținute de prieteni,
-16% invidiază reușitele copiilor unor persoane din propriul anturaj.
În plus:
-25% au declarat că își compară ceea ce au realizat în viață cu ceea ce au făcut alții.
-43% au spus că invidia îi motivează să-și realizeze obiectivele.
-58% au spus că simt ostilitate față de oamenii pe care îi invidiază.
-59% au spus că și-ar dori ca persoanele pe care le invidiază să își piardă avantajele.
Invidia, o boală comportamentală care:
anulează bucuria,
inhibă reacțiile,
blochează evoluția,
parazitează relațiile,
consumă energia,
introduce oboseală și depresie.
E posibil ca invidia să fie transmisă urmașilor ca stil comportamental și ca atitudine față de ceilalți, deoarece poate fi un comportament învățat. Spre exemplu, când părinții își întreabă copilul ce notă a luat colegul lor de bancă la un test.
De ce este această emoție negativă resimțită de atât de mulți dintre români? Psihologul și antropologul Aurora Liiceanu e de părere avem de a face cu un semntiment cu potențial distructiv care își are rădăcinile în educație, dar și în lumea anilor ’90, când reușita socială a devenit pentru mulți egală cu reușita materială.