Dispută în guvern Olguța-Teodorovici pe scenariile salariale trimise la Bruxells

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a spus că Legea salarizării se aplică aşa cum a fost publicată în Monitorul Oficial şi că a colaborat cu ministrul de Finanţe,deşi s-a vehiculat că se contrazic, subliniind că deşi Comisia Europeană a cerut mai multe scenarii, nu înseamnă că vor îngheţa salariile.

„Aş vrea să fac o remarcă pentru că azi toată ziua s-a rostogolit o ştire că ne contrazicem eu şi domnul Teodorovici. Într-adevăr Comisia Europeană cere mai multe scenarii, asta nu înseamnă că nu se aplică Legea salarizării, pentru că avem prevederi de creşteri etapizate. Noi am avut o colaborare foarte bună (cu Teodorovici – n.r.). Sindicatele au tot venit în această perioadă, federaţiile sindicale mă refer aici. Foarte multe au cerut să fie mai devreme. (…) M-am exprimat destul de clar că în 2019 va fi aplicată Legea salarizării cum a fost publicată ea în Monitorul Oficial”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la RomâniaTV.

Ministrul a mai spus că vrea un salariu minim brut de peste 2.000 de lei de la 1 noiembrie: „Ne dorim ca de la data de 1 noiembrie şi sper să putem lua până atunci o hotărâre în Guvern, un salariu minim brut pe ţară garantat la 2.080 lei pe lună şi să introducem un salariu de bază minim brut pe ţară 2.350 de lei pentru angajaţii cu studii superiore şi angajaţii cu minim 15 ani vechime”, a mai spus ministrul Muncii.

Precizările vin după ce ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a spus în cursul zilei de sâmbătă că este o variantă de lucru îngheţarea salariilor din 2019, aşa cum reiese din documentul prezentat de liberalul Florin Cîţu, dar asta ar presupune inclusiv aplicarea mai rapidă a Legii Salarizării, adică în 2020, nu până în 2022.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea să își pună avocatul Procuror General

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a trimis luni Senatului...

    Expert militar ucrainean: Vom pierde un punct cheie in Donețk

    Situația de pe frontul din Ucraina rămâne extrem de...

    Președintele libanez refuză să se întâlnească cu Bibi

    Președintele libanez Joseph Aoun a declarat luni că va...

    Tomac anunță o parte din viitorii membri ai Guvernului

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a afirmat că Guvernul său...

    Tomac nu este de acord cu proiectul legii salarizării

    „Da, este o problemă serioasă, însă indiscutabil că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare