Comisarul Creţu îl acuză de neimplicare pe ministrul Fondurilor Europene

Comisarul european Corina Creţu i-a recomandat ministrului Eugen Teodorovici să se implice activ în lucrările grupului de lucru creat pentru a ajuta statele membre cu probleme de absorbţie, precizând că România trebuie să vină cu cele mai bune soluţii pentru banii rămaşi din perioada 2007-201, transmite Mediafax.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, comisarul pentru Politici Regionale, Corina Creţu, i-a recomandat, marţi, la Bruxelles, ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, să se implice activ în lucrările task force-ului creat pentru a ajuta statele membre cu probleme de absorbţie. „Suntem gata să facem tot ce ţine de noi pentru a vă ajuta să investiţi cât mai mulţi bani în lunile care au mai rămas din perioada 2007 – 2013, dar avem nevoie să veniţi în întâmpinarea noastră cu cele mai bune şi mai eficiente soluţii pentru a face acest lucru”, a precizat Corina Creţu, în cadrul unei întrevederi cu ministrul român. Una dintre soluţiile pentru care comisarul român şi-a exprimat susţinerea este finanţarea retroactivă a proiectelor.
„Vreau să înţelegeţi că este un efort foarte mare pentru Comisie să analizeze şi să avizeze aceste proiecte într-un timp atât de scurt şi că nu încurajăm această practică în viitor, dar avem toată bunăvoinţa de a recurge şi la această ultimă soluţie pentru a ajuta statele membre să utilizeze o parte cât mai mare din fondurile rămase. Cu toţii ne dorim să atingem obiectivele stabilite de comun acord între România şi Comisie”, a afirmat oficialul CE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare