Ministrul Justiției și polemica privind completele din 5 judecători de la Înalta Curte

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus, vineri, că hotărârea de amânare a Colegiului Înaltei Curţi, privind constituirea completelor, în cazul celor formate din cinci judecători, poate fi atacată în contencios administrativ sau constituţional de către cei interesaţi.

Tudorel Toader a fost întrebat, vineri, la Suceava, despre situaţia completelor formate din cinci judecători, dacă vor funcţiona în formula actuală până în ianuarie, acesta răspunzând că Ministerul Justiţiei nu lucrează la niciun act normativ care să modifice o prevedere interpretată de Curtea Constituţional.

”Eu nu am citit cuvânt cu cuvânt acea hotărâre a Colegiului Înalte Curţi. Dar ce pot să vă spun este următorul lucru şi vă rog să-l acceptaţi de principiu. Că din 2014 se spune: completele se formează aleatoriu. Dar tot de atunci preşedintele, vicepreşedintele e de drept, şi ceilalţi sunt aleşi aleatoriu. În acelaşi timp v-aş ruga să fiţi de acord cu faptul că legea organică sau ordinară intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, dacă în corpul legii nu se prevede o dată ulterioară, spre deosebire de OUG care intră în vigoare abrupt din ziua publicării. Tot de principiu vă răspund: faptul că judecătorii nu pot adăuga la lege, judecătorii nu pot modifica legea, faptul că judecătorii trebuie să aplice legea în integralitatea ei, dându-i sensul şi voinţa legiuitorului. Judecătorul nu poate să amâne intrarea în vigoare a unei legi, nici o amânare totală, nici o amânare parţială. Acestea sunt reguli de principiu. Astăzi când vorbim, nu lucrăm la niciun act normativ, la nivelul ministerului, care să modifice această prevedere interpretată de către Înalta Curte. Ce va fi pe viitor vă vom comunica”, a spus Toader.

Întrebat, de asemenea, dacă hotărârea Înaltei Curţi privind constituirea completelor poate fi atacată, el a răspuns, precizând că vorbeşte în calitate de jurist, că această posibilitate, sub două aspecte, în contencios.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Articole relationate

    Categorii populare