Alianța polonă-maghiară s-a defectat pe Brexit

Polonia s-a detaşat de celelalte state membre ale UE la o reuniune ministerială pe tema strategiei UE privind Brexitul desfăşurată săptămâna aceasta, reprezentantul polonez sugerând ca liniile generale ale poziţiei europene de negociere să fie revizuite luna viitoare dacă până atunci tot nu se ajunge la un acord cu Londra, scrie publicaţia Politico.eu citată de Agerpres.

Reprezentantul Ungariei, principala susţinătoare a Poloniei în disputa acesteia cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept, nu s-a raliat nici ea propunerii poloneze.

Această poziţie exprimată de ministrul polonez al afacerilor europene Konrad Szymanski la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, desfăşurată marţi la Bruxelles, nu a fost susţinută de niciun alt stat membru al UE, dar ea reprezintă prima ameninţare vizibilă a unei fisuri serioase în unitatea europeană pe tema negocierii Brexitului.

Oficialul polonez a cerut revizuirea mandatului de negociere al negociatorului-şef european Michel Barnier în sensul flexibilizării poziţiei europene, pentru a fi depăşit impasul ce persistă şi după summitul european desfăşurat apoi miercuri şi joi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China vrea să devină lider mondial în producția de automobile până în 2030

    China intenționează să devină lider mondial în producția de...

    Scăderea consumului populației a însemnat -0,8 din PIB

    Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a...

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Articole relationate

    Categorii populare