Omul lui Merkel apară Ungaria în Parlamentul European și acuză România: Am avut demonstraţii de masă în această vară nu la Budapesta, ci la Bucureşti

Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din cadrul Parlamentului European, a declarat marţi, la Strasbourg, cu prilejul unei dezbateri privind situaţia din Ungaria, că în această vară au existat demonstraţiipde masă nu la Budapesta, ci la Bucureşti, transmite Agerpres.

Manfred Weber este dorit de Angela Merkel președinte al Comisiei Europene de anul viitor.

„Am avut demonstraţii de masă în această vară nu la Budapesta, ci la Bucureşti. Această violenţă stradală. Preşedintele (României – n.r.) a trebuit să intervină în aceste demonstraţii şi să le ceară profesioniştilor să fie puţin mai atenţi”, a spus Weber în cadrul intervenţiei sale, care a avut loc imediat după cea a premierului ungar Viktor Orban.

„Există un guvern care îşi foloseşte în mod greşit majoritatea pentru a-l proteja pe liderul partidului socialist deja condamnat. Ei (…) au fost de acord să pună subiectul pe agendă în plenara următoare. Şi, din nou, sper că toată lumea este pregătită să lupte împotriva corupţiei în toate aspectele şi doar nu într-un anumit caz specific”, a adăugat Manfred Weber.

Deputaţii europeni urmează să supună la vot miercuri un raport care critică situaţia statului de drept în Ungaria, pregătit de Comisia pentru libertăţi civile a PE (LIBE). Raportul eurodeputatei din grupul Verzilor Judith Sargentini prezintă o listă lungă de „preocupări” referitoare la încălcarea libertăţilor şi valorilor UE în presă, în sânul universităţilor, împotriva minorităţilor, a migranţilor, dar şi în materie de corupţie şi de independenţă a justiţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare