Sub titlul „Fac parte din rezistenţa din interiorul administraţiei Trump”, cotidianul New York Times a publicat miercuri un articol de opinie scris de un „oficial american de rang înalt”, a cărui identitate nu este dezvăluită, la cererea acestuia. Preşedintele Statelor Unite a reacţionat acuzându-l pe autor de laşitate, transmite Agerpres.
Ziarul recunoaşte explicit că practica publicării unui editorial dintr-o sursă confidenţială este neobişnuită, dar îşi motivează decizia prin importanţa dezvăluirilor şi prin riscul ca, dacă şi-ar face cunoscută identitatea, autorul să fie demis. Cititorii sunt asiguraţi că redacţia ştie cine a scris articolul şi sunt invitaţi să pună întrebări despre conţinut şi despre procesul de aprobare a publicării.
Articolul, disponibil online la adresa https://www.nytimes.com/2018/09/05/opinion/trump-white-house-anonymous-resistance.html, arată că în cadrul administraţiei SUA există oameni care încearcă să obstrucţioneze o parte din intenţiile preşedintelui Donald Trump. Cei implicaţi consideră că prima lor datorie este cea faţă de ţară, susţine autorul.
Reuters citează din editorial: „Dată fiind instabilitatea pe care au văzut-o mulţi, s-a discutat pe şoptite în cabinet despre invocarea celui de-ale 25-lea amendament, care ar declanşa un proces complex de demitere a preşedintelui. Dar nimeni nu a dorit să precipite o criză constituţională. Aşa că vom face tot ce putem ca să dirijăm administraţia în direcţia corectă până când – într-un fel sau altul – se termină”.
Potrivit amendamentului menţionat la Constituţia Statelor Unite, vicepreşedintele şi majoritatea cabinetului sau a unei alte structuri prevăzute prin lege de Congres pot declara în scris că preşedintele „este incapabil să exercite atribuţiile şi îndatoririle funcţiei”. Amendamentul nu a fost folosit niciodată pentru demiterea unui preşedinte, iar procesul ar fi complicat, explică Reuters.
„Dorim ca administraţia să aibă succes şi cred că multe din politicile sale au făcut deja America mai sigură şi mai prosperă. Însă credem că prima noastră datorie este faţă de această ţară, iar preşedintele continuă să acţioneze în mod dăunător sănătăţii republicii noastre”, mai scrie oficialul protejat de anonimat, în editorialul citat de Reuters.
Solicitat să comenteze, Donald Trump a numit articolul „un editorial laş” şi a numit New York Times un ziar „falimentar”. El a menţionat realizările economice care îi dovedesc calităţile de lider şi a susţinut că „nimeni nu va fi măcar aproape să mă învingă în 2020, datorită celor realizate”, relatează Reuters.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, i-a cerut persoanei care a scris articolul să demisioneze, adaugă agenţia.
Ideea unei opoziţii interne în cadrul guvernului Statelor Unite există şi în cartea „Fear: Trump in the White House” („Teamă: Trump la Casa Albă”) a ziaristului Bob Woodward, celebru după investigaţia jurnalistică în urma căreia s-a declanşat scandalul Watergate. Volumul urmează să apară abia săptămâna viitoare, dar CNN a difuzat marţi fragmente din text. Potrivit lui Woodward, unii consilieri apropiaţi ai lui Trump ar fi luat măsuri ieşite din comun la Casa Albă, încercând să oprească „impulsuri periculoase” ale preşedintelui şi mergând până la ascunderea unor documente, pentru ca acesta să nu le semneze.